Nu ai maşina, dar vrei să fii şofer Uber? Poţi cumpăra una în leasing
Uber România a încheiat un parteneriat prin care orice persoană poate deveni şofer în cadrul serviciului prin cumpărarea unei maşini în leasing.
Uber România încearcă să crească numărul de şoferi din cadrul serviciului pe care îl oferă în prezent în Bucureşti, cu scopul de a mari disponibilitatea maşinilor pentru clienţii care vor să evite folosirea taxiurilor.
În acest sens, compania a anunţat un parteneriat cu firma de leasing LeasePlan, prin care orice şofer poate cumpăra o maşină în leasing pentru a o folosi în cadrul serviciului Uber. Până în prezent, şoferii puteau folosi în cadrul Uber numai maşini aflate în proprietate personală.
Oferta de maşini puse la dispoziţie în cadrul acestui parteneriat este însă destul de săracă şi cuprinde numai Volkswagen Jetta, Skoda Rapid şi Skoda Octavia, iar rata lunară este cuprinsă între 240 - 700 de euro fără TVA, în funcţie de modeul ales şi de numărul de kilometri contractaţi.
Astfel, costul minim pe care trebuie să-l plătească un şofer pentru un astfel de leasing este de aproape 1.300 lei, iar în acest preţ sunt incluse costurile cu taxa de înmatriculare, reviziile, impozitul, taxele de service, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), asigurarea Casco şi deprecierea maşinii. Chiar şi aşa, Uber susţine că aceste preţuri sunt cu circa 30% mai mici decât ofertele similare disponibile pe piaţă.
"Credem că fiecare şofer partener al Uber este un antreprenor, alegând să valorifice oportunitatea de a câştiga un venit în plus, cu timpul şi maşina lor. Prin parteneriatul cu LeasePlan, oferim posibilitatea şi celor care nu au maşină să devină propriul lor şef şi să beneficieze de un automobil nou pe care îl pot folosi, atât pentru Uber, cât şi pentru călătoriile cu familia sau prietenii", afirmă oficialii Uber România.
Până în prezent, Uber este folosit de circa 100.000 de utilizatori în Bucureşti, iar în acest an serviciul ar putea fi extins şi în alte oraşe din ţară.
Via ZF
Mare kakat e uber-ul asta , o sa ajungeti sclavii uber in cativa ani,. De la inceput faceti bani pe urma o sa va inlocuiasca cu roboti, si o sa ramaneti fara job-uri. Dar uber va aduce atata profit la buget ca pe nimeni nu o sa intereseze rata somajului.