Hamilton, favorit la victorie în Austria după ce a obţinut pole position-ul. Rosberg şi Vettel, penalizaţi cu câte 5 poziţii pe grilă
Lewis Hamilton a obţinut pole position-ul pentru cursa din Austria într-o sesiune afectată de ploaie la capătul căreia Nico Rosberg şi Sebastian Vettel au fost penalizaţi cu câte 5 poziţii.
O serie de accidente şi o ploaie uşoară au generat spectacol peste aşteptări în calificările pentru Marele Premiu al Austriei. Piloţii au folosit pneuri intermediare în primele minute ale ultimei părţi, însă pe măsură ce circuitul s-a uscat au revenit la boxe pentru cauciucuri slick.
Într-o avalanşă de timpi rapizi, Lewis Hamilton a reuşit să termine pe prima poziţie cu 1:07.922 şi l-a devansat cu peste o jumătate de secundă pe coechipierul său Nico Rosberg. Germanul va fi însă retrogradat cu 5 poziţii pe grila de start din cauza înlocuirii cutiei de viteze în urma unui accident major suferit în a treia sesiune de antrenamente după o defecţiune la suspensii.
Retrogradarea sa îi va permite lui Nico Hulkenberg să ocupe locul 2 pe grilă. Sebastian Vettel a ocupat poziţia a 4-a, însă germanul va fi de asemenea penalizat cu 5 poziţii pe grilă din cauza înlocuirii cutiei de viteze. Jenson Button a obţinut un spectaculos loc 5 pentru McLaren care ar trebui să se transforme într-un loc 3, în timp ce următoarele poziţii au fost ocupate de Kimi Raikkonen şi Daniel Ricciardo. Valtteri Bottas, Max Verstappen şi Felipe Massa au fost cei mai lenţi în Q3.
A doua sesiune a fost bulversată de o ploaie uşoară care i-a împiedicat pe piloţi să-şi îmbunătăţească timpii în ultimele minute. Esteban Gutierrez (Haas) a fost cel mai lent şi a ocupat locul 11 în faţa unui surprinzător Pascal Wehrlein (Manor) şi a coechipierului său Romain Grosjean. Fernando Alonso a ocupat locul 14 pentru McLaren, în timp ce Carlos Sainz Jr (Toro Rosso) nu a putut ieşi pe circuit din cauza unei defecţiuni la motor suferite în Q1. Într-o situaţie asemănătoare s-a aflat şi Sergio Perez, întrucât pilotul Force India a avut o defecţiune la suspensii.
Prima parte a calificărilor a fost întreruptă timp de aproape 20 de minute în urma unui accident suferit de Daniil Kvyat tot din cauza unei defecţiuni la suspensii. Pilotul Scuderiei Toro Rosso a stabilit doar al 18-lea timp, în faţa cuplului Marcus Ericsson - Felipe Nasr care a ocupat ultima linie a grilei de start pentru Sauber. Tot în prima parte a calificărilor au mai fost eliminaţi cei doi piloţi ai echipei Renault (Kevin Magnussen şi Jolyon Palmer) şi Rio Haryanto de la Manor.
Marele Premiu al Austriei va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00, ora României.
bravo BUTON