Noul Volvo XC90, confirmat pentru 2014
Volvo a confirmat faptul că cea de-a doua generaţie XC90 va fi lansată oficial pe piaţă peste doi ani. SUV-ul suedez va inaugura o nouă platformă modulară pentru marca din Goteborg.
Volvo a confirmat faptul că noua generaţie a SUV-ului XC90 va fi lansată oficial în 2014, la 13 ani de la intrarea versiunii actuale în producţie. Una dintre cele mai aşteptate noi apariţii din gama suedezilor, noul XC90 va fi disponibil peste doi ani împreună cu motoare noi dezvoltate de Volvo, principala noutate fiind însă construcţia modelului pe o platformă care îşi va face debutul pe SUV-ul mărcii scandinave.
Platforma se numeşte oficial SPA (Scaleable Platform Architecture), este modulară şi va găzdui producţia tuturor modelelor Volvo de segment mediu-superior încpând cu noile generaţii. Astfel, pe platforma SPA modificată vom vedea noile S60, V70, XC60 şi S80, toate urmând să beneficieze de aportul unei baze de producţie moderne şi tehnologizate.
Conform britanicilor de la Autocar, noul Volvo XC90 va fi disponibil atât în versiuni diesel şi pe benzină, cât şi în variantă hibridă plug-in, aceasta din urmă urmând să fie dezvoltată în colaborare cu Siemens.
Pe de altă parte, Volvo are în vedere dezvoltarea unui SUV compact care să se poziţioneze sub XC60 în gamă. Dezvoltarea acestui model va fi realizată îndă doar dacă scandinavii vor găsi un partener de platformă, deoarece nou-lansatul V40 este dezvoltat pe o platformă pusă la dispoziţia Volvo de foştii parteneri de la Ford, compacta fiind ultimul model Volvo care are legături de substanţă cu producătorul american.
via | Autocar
HAI VOLVO XC90, SA TE VEDEM O DATA! CA TE LASI CAM MULT ASTEPTAT... BAFTA MARE!