Noul Suzuki Jimny vine în Europa fără diesel: SUV-ul va oferi un singur motor pe benzină de 1.5 litri și 100 CP
Suzuki a anunțat motorizările pe care noua generație Jimny le va avea în Europa, începând cu anul viitor. SUV-ul va veni pe Bătrânul Continent fără diesel, dar cu un motor pe benzină mai puternic. În loc de 1.3 litri și 85 CP, Jimny va avea un propulsor de 1.5 litri și 100 de cai putere.
În urmă cu doar câteva săptămâni, Suzuki a publicat primele fotografii oficiale cu noua generație Jimny. Modelul constructorului nipon a primit mici modificări estetice și o serie de tehnologii moderne la interior.
Japonezii au dezvăluit acum și motorizările pentru noul Jimny în Europa. Fără diesel și doar cu un motor pe benzină. Așa va putea fi comandat Suzuki Jimny începând cu anul viitor.
Motorul de 1.3 litri și 85 CP va fi înlocuit cu unul mai puternic de 1.5 litri ce va dezvolta 100 de cai putere. Acesta va fi oferit alături de o cutie manuală cu 5 trepte sau una automată cu 4 rapoarte.
Așa cum Automarket a anunțat aici, Suzuki Jimny va avea opt nuanțe de caroserie disponibile, printre care Kinetic Yellow și Brisk Blue Metallic. Japonezii au spus că Jimny va putea fi comandat și cu o caroserie în două nuanțe.
Noul Suzuki Jimny rămâne un model orientat către off-road, iar producătorul nipon spune că manevrabilitatea a fost îmbunătățită, dar fără să altereze caracterul pe care deja îl cunoaștem. Șasiul tradițional, suspensia rigidă și tracțiunea integrală sunt armele cu care noul Jimny este gata să iasă în off-road.
Via Suzuki
-
Kirotractor, vineri, 06.07.2018 16:25
Ca de (prea) multe ori, datele AM sînt fie incomplete, fie greșite, fie amîndouă :-) - ex., cei 100 CP sînt de fapt *bhp* (break horse power în sistem britanic), valoarea europeană fiind de 102 CP/6.000 rpm, cu un cuplu max. de 130 Nm la 4.000 rpm. Nu-i prea mare cuplul aparent - a nu se uita că noul cvadricilindru 1.5 e *aspirat* , deci fără moarte - dar la 1.090 kg ai mașinii (1.135 kg full option)e destul (fostul motor 1.3 avea 84 CP și 110 Nm și era mai greu cu 25%). Consum mediu: 6,8 l/100 km (c.v. manuală 5 trepte) sau 7,5 l - auto 4 trepte clasică (convertizor cuplu, cu 20 kg mai grea.) Vmax anunțată e tot 145 km/h, dar oricum nu contează - și sigur Suzuki dă cifre prudent-conservatoare ca de obicei (timpul pt sprintul 0-100 km/h nu-i nici el comunicat.) Nici prețul de altfel (în Japonia e 13.500-15.500 euro- echivalent.) Garda la sol (210 mm) dar mai ales unghiurile redutabile de approach/departure (37 / 49 grade) îi permit să fie-n continuare regele gropilor, noroaielor, zăpezii etc. Portbagajul rămîne micuț (85 l cu scaunele spate nepliate), dar crește cu vreo 50 l față de fostul Jimny (la 377 l) cu ele rabatate - chestie pozitivă, fiindcă la vechiul trebuiau demontate. Hai c-am obosit și nici angajat AM nu sînt, așa că mai căutați și voi despre sistemul 4WD - nepermanent, dar cu reductor ca și înainte.
-
Kirotractor, vineri, 06.07.2018 16:50
Erată: bhp = Brake Horse Power - dar la mine, ca simplu chibiț, e scuzabilă greșeala din eroare prin graba neatenției non-focusate. :-). P.S. Cu dimensiunile-i mai neclar (apar valori variabile, de la 3,48 la 3,65 m lungime - ultima-i pt versiunea europeană Sierra se pare, și mai lată ca bazica japoneză - 1,645 m), dar pare a fi la fel de mic p-afară ca fostul model, ceea ce nu-i rău de fapt. ...Fiindcă cine vrea spațiu / lux își ia Range Rover - și un abonament la service + benzinărie, clar.
-
guzak, vineri, 06.07.2018 19:15
https://www.youtube.com/watch?v=93qSPl3k4mo
-
guzak, vineri, 06.07.2018 19:16
jimny forever
-
Tatraurs, vineri, 06.07.2018 22:51
Are cheie de pornit motorul clasica si nu la buton?Are!Arefrana de mana clasica si nu la buton?Are!Cupleaza 4X4 printr-un levier?Da.Ceasurile din bord sunt analogice si nu o mizerie de display care da rateuti in lumina sau ger?Da!E facuta in Japonia si nu in Turcia?Da! Astea sunt unele dintre motivele pentru care o sa imi cumpar un Suzuki Jimny in viitorul nu prea indepartat.O iubesc de cand am vazut-o prima oara in poze!
-
kim_vl, sâmbătă, 07.07.2018 01:04
@Tatraurs Vezi ca are (si) buton de pornit-oprit motorul, butoane pe usi (keyless) si multe-multe alte gadgeturi moderne, actuale.
-
mm, sâmbătă, 07.07.2018 06:49
delicioasa...
-
PMC, sâmbătă, 07.07.2018 08:23
Nu stiu de voi, dar I am sold, cum zice amerikanski. Deci imi place de mor masinuta asta. Si ce mi se pare incredibil e ca pe langa ca e un offroader real, nu povesti cu tiguani, e bun si pentru oras, in sensul ca la lungimea masini de 3,5, poti parca misto de tot. Incredibila masinuta. Abia astept sa vina la dealer sa ma duc la un test. Uitati-va aici: https://www.youtube.com/watch?v=n2Fp4e2Zpo8
-
Coco, sâmbătă, 07.07.2018 14:47
Interesantă și plăcută. O evoluție frumoasă a acestui model care își păstrează tradiția. Păcat că nu are în opțiune și o motorizare mai puternică deși Suzuki are o astfel de posibilitate.
-
Tatraurs, sâmbătă, 07.07.2018 17:14
@kim vl.Nu stiu,poate in versiunile superioare de echipare sau poate pentru fatalaii din Europa.Uita-te bine in pozele care au aparut cu interiorul si o sa vezi ca am dreptate
-
kim_vl, duminică, 08.07.2018 03:33
@PMC Si eu sunt innebunit dupa ea. @Tatraurs Eu fac parte din fatalaii care o sa ia versiunea superioara.
-
Kirotractor, luni, 09.07.2018 08:38
Updates: dimensiunile contradictorii apar din cauza citării lungimiii cu sau fără roata de rezervă montată pe ușa-spate. Multe tîmpenii apar oricum pe toate site-urile auto (ex: c-ar fi tracțiune față și cuplează spatele la nevoie, cînd de fapt e taman pe dos.) În fine, fără roată ar avea 3,48 m lungime (ba chiar 3,39 m pt versiunea kei-car japoneză), iar cu roată - cca 3,60, adică echivalent cu vechiul. ...O opțiune a japilor neinspirată după mine, dar probabil că marketingul lor a vrut să-l diferențieze și mai mult de Ignis Allgrip, mai puțin extremist offroad, dar și mai spațios (3.70 m / 203 l portbagaj.) Mult mai economic și considerabil mai ieftin, deși fără reductor/șasiu separat, Allgrip-ul Ignis m-ar tenta mai mult și pe mine decît acest micro- G-Klasse... cu două locuri, dacă vreți și ceva portbagaj. Sub formă de utilitară va și fi înmatriculat în destule țări gen Franța, unde malus-ul ecologic absurd ar fi maxim pt varianta normală evaluată-n ciclu WLTP - 10.500 euro !!! Cumva normal ca emisiile/consumul să fie mari, cu aerodinamica lui de cărămidă (fostul era ca un dulăpior ușor rotunjit, dar tot consuma la 130 km/h pe Autobahn... 12,3 l/100 km ! - v. teste ADAC.) Concluzie (dincolo de detaliul care nu interesează pe nimeni... că mie tot nu-mi place :-)): cine-l cumpără ca unică mașină - și nu a doua / a treia - ar trebui să mediteze atent nu doar la plusurile *jucăriei*.
-
PMC, luni, 09.07.2018 11:26
@Kirotractor: f faine comentariile tale despre Suzuki si nu numai. Ne spui pls la ce anume trebuie sa mediteze cine vrea sa-l cumpere, in afara de consum? Eventual pe puncte? Si consumul la asta de 1.5. sa zicem pe la 90 - 100 kmph, pe drumuri de romania, cam la cat preconizezi ca o sa se ridice? Merci!
-
Kirotractor, luni, 09.07.2018 12:52
@PMC: Normal că-s faine comentariile cuiva care nu (mai) scrie în presa auto-moto. Păstrînd proporțiile, e o situație cumva similară lui Spartacus, care lupta mai bine cînd nu mai era sclav. :-) Serios acu - dar cu disclaimerul *probabil* pînă oi conduce - la anu cred - și noul Jimny (am mai avut unul acum 15 ani, f. distractiv offroad, dar vîndut rapid tocmai fiindcă era singura-mi mașină): + - uri vs. fostul Jimny: - echipamente siguranță/asistență moderne, airbaguri - ESP etc. - direcție mai bine *izolată* de gropane (așa zice Suzuki cel puțin) - suspensii mai confortabile (așa zic testerii japonezi) - zgomot interior CEVA mai redus (tot după japi) - scaune spate rabatabile - tracțiune/demaraj mai bune, la aprox. același consum mediu ...însă și minusuri - sau cel puțin stagnări: - portbagaj mai mic (85 l) cu scaunele nerabatate (vechiul - 113 l declarați, dar 185 l măsurați efectiv ...și surprinzător de ADAC în 2003.) - lungimea redusă (repet, se pare că 3,480 m vs. 3,545 m vechiul, de unde și portbagajul simbolic) - ...dar și îngustimea (doar 1,475 m fără evazeurile aripilor versiunii europene Sierra, cu ecartamente mai mari și l=1,645 m; înălțimea-i cam aceeași - 1,715-20 / 1,705 mm fostul.) - consumul similar, adică măricel spre mare - pe șosea încă aceptabil = 6,9 l/100 km după ADAC, ca și în oraș = 9,4 l, dar pe autostradă = 12,3 l/100 km pt MY 2003 !!! Nu mai pun la minusuri direcția ușor stranie a fostului Jimny, cam fără *auto-centrare* în linie dreaptă și fără revenire sesizabilă la terminarea bracărilor - fiindcă poate a fost remediată la noul (am dubii totuși, la noul Ignis fiind cam la fel.) O concluzie... și mai personală: dacă apărea acum 10 ani (cînd aveam și mălai pt 2 mașini, btw), l-aș fi cumpărat p-ăsta nou cu ochii închiși - și-așa urîțel. :-))) Acum însă zic *pas* din simplul motiv că nu mai fac offroad extrem - deh, bătrînețile...
-
Kirotractor, luni, 09.07.2018 13:47
P.S. @PMC - cam aiurea-n tramvai, fiindcă probabil doar tu-l vei citi după dispariția știrii de pe home-page: Precedentul Jimny devenea asurzitor la peste 100-110 km/h (77 dbA la 130 km/h apud ADAC), așa că orice - fie minoră - optimizare la capitolul insonorizării ar fi binevenită. OK, peste sută nici nu prea-i dădeam pe șosea - nu doar din cauza consumului care creștea exponențial, ci și a instabilității la vînt lateral (capitol la care actualul n-are cum să stea mai bine, cu geamurile lui și mai puțin curbate.) Nici lățimea de 1,60 m a fostului nu era suficientă (nu doar după mine) - pericolul răsturnării fiind mereu prezent la pasaje dificile-n offroad. În tot răul există însă și-un bine - mai exact, posibilitatea strecurării în zone / străzi / parcări f. înguste. În fine, Jimny a fost / este o mașinuță hiper-specializată pînă la urmă, așa că am exagera dorind polivalență absolută și de la noua ei declinare. Nu degeaba au nemții o vorbă: cu toții am vrea vaci care să dea nu doar lapte, ci și lînă și ouă (eventual de aur ;-)), dar...
-
PMC, luni, 09.07.2018 15:24
@Kiro: Merci frumos de raspunsuri. Se vede ca stii despre ce e vorba in propozitie. Ce bine ar fi daca recenziile auto ar fi scrise cu aceeasi sinceritate si franchete (si de ce nu?, cu haz) cum scrii tu... :) Poate de aia nu mai scrii in presa auto, ca nu are nimeni nevoie de adevar. :) Revenind on topic: abia astept si eu sa apara sa ma duc sa-l testez. Dar ma cam pun pe ganduri detaliile ce le-ai dat tu... Lungimea masinii sa zicem ca poate fi un atu pentru parcare in oras, dar latimea.... Nici nu ma gandisem... Cred ca pentru Romania se preteaza bine masina. De ce? Autostrazi nu avem oricum, pe sosea ar trebui sa fie OK, in aglomeratia orasului din nou, masina asta s-ar putea dovedi un mare plus, e fiabila, cel putin eu asa stiu ca sunt fiabile japonezele aspirate pe benzina... Acum mai ramane problema ruginii care sper ca a fost rezolvata si consumul. De asemenea, pentru mine un ffff important detaliu e insonorizarea: daca face mai urat decat un Diesel, ma lipsesc... Personal imi place designul f mult. Deci pe partea asta n-am probleme. Imi plac masinile patratzoase. M-am saturat de "curbe sexy" a la Mini peste tot. Imi plac astea butucanoase. :)
Citeste si
-
PARIS 2018 | luni, 8 octombrieBMW Seria 8 nu va primi un V12: "Un astfel de motor ar aduce prea multă greutate pe puntea față și ar strica distribuția perfectă a maselor"Un oficial BMW a infirmat zvonurile care spuneau că proaspătul Seria 8 va primi și o versiune echipată cu un motor V12. De asemenea, reprezentanții constructorului german scot din ecuație și o variantă plug-in hybrid. Citeste tot
-
PARIS 2018 | vineri, 5 octombrieNoua generație Corolla ar putea primi o versiune GRMN: Toyota nu exclude lansarea unui Hot Hatch compactToyota încearcă să câștige și mai mulți fani cu versiuni de performanță. Conform unor voci apropiate companiei, noua generație Corolla ar putea sta la baza unui viitor Hot Hatch cu sistem hibrid de propulsie. Citeste tot
-
PARIS 2018 | miercuri, 3 octombrieNoua generație Toyota Supra debutează în cadrul Salonului Auto de la Detroit: fanii din Germania pot rezerva modelul prin intermediul unei platforme onlineOficialii Toyota au anunțat că noua generație Supra va fi prezentată în cadrul Salonului Auto de la Detroit, eveniment care își deschide porțile în luna ianuarie a anului viitor. Conform informațiilor, vârful de gamă ar urma să vină cu un motor cu șase cilindri în linie preluat din oferta BMW. Citeste tot
-
PARIS 2018 | miercuri, 3 octombrieInformații noi despre viitoarea generație Mercedes-AMG A45: peste 400 CP, transmisie automată cu 8 trepte și "Drift Mode"Oficialii Mercedes-AMG au oferit informații noi despre viitorul AMG A45. Hot Hatch-ul producătorului german va debuta în 2019 și va primi un nou motor de 2.0 litri capabil să producă peste 400 CP. Citeste tot
-
PARIS 2018 | miercuri, 3 octombrieMercedes apară tehnologia diesel: "În segmentul compact nu este nevoie de schimbare"Mercedes consideră că motoarele diesel nu vor dispărea prea curând de pe modelele de clasa compactă sau mai mari și insistă că tehnologia este în continuare benefică. Citeste tot
Buna decizie , bravo Suzy ! Dar ceva valori de cuplu stie cineva ? Mor dupa micutul asta...arata bestial !