Noul Subaru Crosstrek: motor boxer hibrid și sistem multimedia nou
Subaru a dezvăluit oficial noua generație Crosstrek. Noul model aduce un design nou, precum și echipamente noi, cum ar fi sistemul multimedia. Subaru Crosstrek va fi propulsat de un motor boxer hibrid și va fi disponibil mai întâi în Japonia.
Constructorul japonez a prezentat oficial noua generație Crosstrek, un crossover de dimensiuni similare cu modelul compact Impreza. Intrat în cea de-a treia generație, noul Crosstrek este înlocuitorul lui XV și a fost prezentat pentru piața auto din Japonia, acolo unde vor fi livrate primele exemplare.
Noul model aduce un design proaspăt, cu faruri LED mai subțiri acompaniate de o grilă de dimensiuni mari. Părțile laterale seamănă foarte mult cu design-ul lui Impreza, iar aici au fost adăugate protecții pentru aripile laterale. Nu în ultimul rând, partea din spate are un design ascuțit, iar sub bara din spate se află și un difuzor cu rol de protecție. Clienții vor putea alege jante cu dimensiuni de până la 18 inch.
Față de generația anterioară, noul Subaru Crosstrek a crescut în dimensiuni. Astfel, modelul măsoară 4480 de milimetri în lungime, cu 15 milimetri mai mulți decât iterația precedentă. De asemenea, Crosstrek măsoară 1800 de milimetri în lățime, 1580 de milimetri în înălțime, iar ampatamentul măsoară 2670 de milimetri, la fel ca la generația anterioară. Garda la sol este de 200 de milimetri, iar masa proprie este cuprinsă între 1540 și 1620 de kilograme, în funcție de specificațiile alese.
Noutatea mare se află în habitaclu, acolo unde Crosstrek primește un sistem multimedia nou cu un ecran de 11.6 inch, cu orientare pe verticală. Scaunele promit un nivel de confort mai ridicat, iar habitaclul noului Crosstrek promite să ofere o izolare fonică îmbunătățită.
Subaru Crosstrek este echipat și cu noua generație a sistemului de siguranță EyeSight, iar modelul vine echipat și cu lumini viratoare LED – o premieră pentru Subaru.
Constructorul japonez nu a oferit detalii despre motorul noului Crosstrek. Știm doar că este vorba despre o unitate hibridă eBoxer, cu un motor termic de 2.0 litri cuplat la un motor electric.
Noul Subaru Crosstrek va fi disponibil, mai întâi, în Japonia. Acolo, livrările vor începe în 2023, urmând ca noul model să ajungă și în Europa sub același nume.
via Subaru
Masinile astea Subaru sunt atat de complicate ca desigh si atat de incarcate cu forme de tot felul, incat zici ca sunt din Trasnformers.