Noul Mercedes C-Klasse are un rezervor standard de numai 41 de litri, compromis pentru reducerea masei totale
Mercedes C-Klasse a crescut în dimensiuni, dar promite o masă totală mult mai scăzută. Această performanţă a dus la compromisuri, rezervorul de numai 41 de litri, oferit în standard, fiind unul dintre ele.
Noua generaţie Mercedes C-Klasse, dezvăluită la mijlocul lui decembrie şi expusă în ianuarie cu ocazia Salonului de la Detroit, se pregăteşte să ajungă pe străzile din Europa.
Mercedes-Benz Clasa C a ajuns la a patra generaţie. Avem informaţiile şi fotografiile oficiale
Disponibil deja cu preţuri şi pentru România , noul model de segment mediu mizează pe o serie de inovaţii tehnologice, dar şi pe dimensiuni ceva mai mari. Acestea asigură mai mult spaţiu interior, însă nu cresc masa totală. Potrivit comunicatului oficial emis de Mercedes, noul C-Klasse este cu aproximativ 100 de kilograme mai uşor decât predecesorul său. O valoare impresionantă, care influenţează pozitiv performanţele de consum şi emisii.
Sacrificii şi artificii
Puţini ştiu însă că această reducere a masei totale a fost obţinută cu oarecare sacrificii şi artificii. Artificii de marketing mai exact.
Mercedes a decis să micşoreze volumul rezervorului noii generaţii cu fix 18 litri, acesta ajungând să însumeze doar 41 de litri. Reducerea capacităţii a ajutat compania germană să scape de 12 kilograme şi să îşi asigure o modalitate de calcul favorabil pentru masa totală.
Cum se calculează masa totală?
Probabil mulţi dintre voi ştiu că masa totală a unui automobil se calculează cu un rezervor umplut 90% şi un şofer de 75 de kilograme. Având în vedere că rezervorul lui C-Klasse s-a micşorat, Mercedes a trebuit să ia în calcul greutatea a doar 36.9 de litri şi nu a 53.1 litri, cât ar fi fost cazul pentru vechea variantă. Deşi masa totală nu scade considerabil, Mercedes a fost de părere că această măsură poate ajuta mult.
Rezervor 66 de litri în lista de opţionale
Deşi rezervorul standard oferă doar 41 de litri, clienţii europeni, inclusiv cei din România, pot comanda, opţional, contra sumei de 60 de euro, un rezervor mai mare, de 66 de litri. În Marea Britanie, rezervorul va fi oferit în standard.
„Am redus capacitatea rezervoarelor noastre proporţional cu eforturile depuse pentru reducerea consumului comparativ cu generaţia anterioară. Pentru cei care îşi doresc mai multă autonomie cu un plin, oferim, opţional, şi un rezervor de 66 de litri”, a declarat un purtător de cuvânt al constructorului german.
via autocar
Aici sunt total de acord ca e o stangacie a celor de la marketing. Prostia asta putea fi foarte elegant evitata cu declaratia "masei reduse cu 80 kg". Ca si cumparator, ce mi-e 80, ce mi-e 100. Dar deh... Cand vezi numai cifre in fata ochilor, ajungi sa faci greseli gratuite. Oricum, dintre toate lucrurile care pot sa mearga prost la un automobil, prefer aceasta scapare, in locul altora mai grave. Bine ca macar ofera 66 de litri la un pret derizoriu. Eu inca n-am inalnit nicaieri in afara Romaniei pe cineva care sa stea permanent cu benzina "pe rezerva". Cu atat mai putin la cineva care isi permite masina noua. Deci ... las-o ca macane.