Noul logo Dodge a debutat pe noua generaţie Durango
Noul Dodge Durango este primul model al mărcii americane care beneficiază de noua siglă şi identitate a constructorului deţinut de concernul Chrysler.
Americanii de la Chrysler au prezentat primele imagini ale noului Dodge Durango. Până aici nimic interesant veţi spune, pentru că vorbim de un model destinat pieţei din Statele Unite ale Americii. Modelul Durango este important deoarece este primul care prezintă noua identitate a mărcii Dodge şi noua siglă a acesteia. Astfel, de la mouflonul folosit până în urmă cu ceva vreme, cei de la Dodge au trecut la o cruce neagră înconjurată de crom.
Exteriorul noului Dodge Durango prezintă linii interesante pentru un model american şi oferă un aspect agresiv dar contemporan. Ce înseamnă asta pentru noi? Există şanse ca modelele Dodge care vor fi comercializate pe piaţa din Europa, respectiv puţinele care vor ajunge la noi, să aibă un aspect similar cu cel al lui Durango. În comparaţie cu ceea ce ne-a prezentat constructorul american până acum, putem spune că vedem unul dintre puţinele SUV-uri atrăgătoare de la Dodge.
Pe lângă noua caroserie autoportantă, Dodge Durango beneficiază şi de motorizări noi. Vorbim de o unitate Pentastar V6 de 3.6 litri, care poate parcurge 800 de kilometri cu un plin şi de un motor V8 de 5.7 litri în configuraţie HEMI. În ciuda aparenţelor, sistemul MDS al acestui motor îi permite să dezactiveze patru din cei opt cilindri ai săi pentru a economisi carburant. Debutul comercial va avea loc în ultimul sfert al lui 2010.
Via | Autoblog.it
sper ca sperietoarea asta supradimesionata sa nu ajunga intr-un numar prea mare in Romania. De prostul gust s-au ocupat greii nostri: audi, bmw, etc spatele seamana cu cel de suv-urile BMW?