Noul Chevrolet Aveo Sedan debutează la Geneva

Publicat marţi, 08.02.2011 17:54 de Sebastian Toma

Chevrolet va prezenta la Salonul Auto de la Geneva noul Aveo Sedan. Modelul prezintă o serie de caracteristici interesante care ar trebui să atragă clienţii europeni interesaţi de berline de segment mic.

Versiunea cu patru uşi a lui Chevrolet Aveo va debuta la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Geneva. Modelul a fost prezentat deja la Salonul Auto de la Detroit din ianuarie sub numele de Sonic, dar lansarea de la Geneva va avea loc sub numele Aveo. Actuala generaţie a lui Aveo se bucură de cea de-a cincea poziţie în segmentul său în materie de vânzări şi a reuşit să atingă o cotă de piaţă de 12.5% în anul precedent.

Noul Aveo Sedan are o lungime de 4.4 metri şi o lăţime de 1.73 metri. Designul este inspirat în mod evident din cel al lui Cruze, în special la partea frontală, în timp ce interiorul prezintă atât influenţe de la Cruze, cât şi de la Spark. În ceea ce priveşte portbagajul, Aveo Sedan se laudă cu un volum de 502 litri, valoare extrem de bună pentru segmentul B şi nu numai.

Aveo Sedan va beneficia de două versiuni ale motorului pe benzină de 1.2 litri, de un motor de 1.4 litri şi de o unitate de 1.6 litri. De asemenea, Aveo va primi şi un diesel de 1.3 litri, care va furniza 75 sau 95 CP şi va beneficia de sistemul Stop&Start pentru reducerea emisiilor de carbon. Chevrolet va introduce şi o tranmisie automată cu şase trepte pe acest model, transmisie care va fi oferită în mod opţional în compania motoarelor de 1.4 şi 1.6 litri.

Via | LeBlogAuto

  • C-G-C, miercuri, 09.02.2011 09:27
    Aveo?!

    Prima generatie arata interesant raportat la concurenta directa, infinit mai ok decat Logan Faza 1, insa masina era atat de proasta (mecanica, materiale, siguranta) incat trebuia sa urasti Dacia ca sa-ti iei Chevrolet. Practic, inafara de design, Logan-ul rullz la toate capitolele. Revenind la generatiile actuale, noile Spark si mai ales Cruze sunt masini absolut ok, deosebit desenate si as spune eu cu o mecanica mai buna. Cat despre noul Aveo, cand l-am vazut prima data pe AM am zis wow, acum ca imi beau ceaiul linistit parca nu-i mai place la fel de mult, insa ma face si mai curios sa-l vad in realitate. Din fotografii imi pare disproportionat, cu un design fortat, parca ar fi un cruze redimensionat dar la care nu s-a bifat "constrain proportion". Interiorul este ok, desi ideea ceasurilor de motocicleta nu mai este la fel de bine integrata ca in cazul Spark. Pariez oricum ca va fi cu 2000E ca Loganul in conditiile in care un noul Spark dotat decent costa undeva la 8000E. Cred ca in Romania va avea succes in conditiile in care daca ai masina, nu e Logan, dar a costat cam la fel (noua ma refer) esti un deosebit. P.S.: Eu am avut Logan, deci sunt nu sunt cool oricum.

  • C-G-C, miercuri, 09.02.2011 09:31
    Rusinica

    * 2000€ mai scump * nu sunt cool - lucru evident dealtfel.

  • flavius, miercuri, 09.02.2011 14:09
    Mai bine

    Arata mai bine decat fostul sedan.Ala era disproportionat.

  • AllanHeron, miercuri, 09.02.2011 20:39

    Vechiul model din punct de vedere al designului arata mai bine deoarece era desenat de Giugiaro.

  • Gica, joi, 10.02.2011 11:35
    da' consumul?

    Da' consumul, cat e consumul? Am eu o pasarica, vreau o masina cu consum mic, dar care sa nu fie o cutie. Mi se trage de la o Octavia cu motor diesel de 1,9 TDI varianta veche, de 90 CP, cu care am scos, pe cuvantul meu, 3, 2 pe 100 km (Bacau-Focsani)cu ochii pe calculator si 3.7l/100 km media la un alt drum, lejer, de plimbare, fara sa trec de 100km/h (sa fiu sincer pana la capat, nu cred ca am depasit 90 :) ) Deci, cat e consumul la dieselul asta de 1,3? In ambele variante.

  • zack, joi, 10.02.2011 18:35
    .

    Loganul nu este si nu va fii in veci peste kalos/aveo. In 105k si 6 ani de utilizare nu i-am schimbat decat flansele la amortizoare si discurile la 105k. La varsta ei si km ei un logan este deja desuchiat + cu rugina. Sa fim seriosi...dacia ramane dacie (desi nu se compara cu 1310). Am un prieten care dupa o luna si jumatate au inceput sa i se descoase scaunele, au joc daca impingi in ele, balamalele usilor dupa 2-3 ani incep sa trosneasca si sa se desfaca suruburile...si cate si mai cate. Parerea mea e ca merita 1000 de euro in plus pentru o masina caruia nu prea ai ce sa ii faci in 100k. Noul aveo (sonic) arata frumos...asteptam preturile.

  • zack, joi, 10.02.2011 18:37
    ps

    ps: kalosu' e din aprilie 2005.

  • pusinel, sâmbătă, 19.02.2011 14:58
    Aveo 2008versus Logan2008

    Am cumparat in 2008 un Aveo nou si parintii mei un Logan nou in luna mai,am mers cu ambele cam 4000km.Diferentele sunt enorme si incep cu Loganul:Este o caruta,pardon un cazan de borhot pe 4roti,totul este proiectat ca sa te simti jalnic la volanul acestei proaste masini,ex:plasticul bordului de bataie de joc,butoanele de climatizare zici ca sunt de aragaz,pozitia la volan e de tractor,tehnic caroseria e varza cu tabla subtire de conserva de fasole cu cirnati.Aveo:Plastice la bord net superioare cu un design atragator si senzatie placuta in habitaclu si pozitia la volan ok,cu o cursa scurta a anbreiajului cea ce nu oboseste piciorul in oras pe distante lungi sau in blocaje de trafic.Design exterior superb fata de Logan,scaune si tapiserie net superioara,mecanica superioara de provenienta nemteasca Opel,per total Logan nota 4 si Aveo 9,5.Parerea mea ca cei care apreciaza marca Logan sunt cei care nu au avut niciodata alta masina decit Dacia si care nu pot depasii psihologic vorbind o bariera....sa vada si dincolo spre altceva.Este bun ca taxi poate Loganul care apropo a costat exact 8500E.si la banii astia oribilul radioCD Extraporcarie si megascump cu panou detasabil invechit,are exact soundul unui cazan cum am mai spus,fata de pachetul audio modern si integrat in bord si cu auditie superba fata de porcaria autohtona,la care stai cu grija hotilor sa nu uiti sa desfaci panoul si sa-l iei cu tine.Nu recomand Dacia nimanui deoarece este invechita moral si prea scumpa ca sa nu i-ti cumperi Aveo din moment ce la acelasi nivel de echipare au acelasi pret.ESTE STUPID SA CUMPERI LOGAN

  • nicol, vineri, 09.12.2011 23:31
    noul aveo vs dacia logan ph2

    Am ambele masini la servici. Nu se poate compara noul aveo cu logan. Aveo se conduce mult mai usor, designul exterior dar mai ales cel interior este frumos si merita banii, pe cand dacia....... e buna pentru cei care nu prea au bani si sunt foarte patrioti. Eu am o skoda fabia din 2010 si pot face o compartie cu aveo la design, performanta, interior, consum, tinuta de drum etc. Eu zic ca aveo este peste skoda fabia, dar asta este, mi-am luat skoda si e a mea. Ce este mai greu pentru mine este faptul ca in aceeasi zi am ajuns, uneori, sa le conduc pe toate si nici acum nu ma obisnuiesc cu stilul fiecareia.