BMW va dezvălui noul M5 în aprilie la Shanghai
BMW va dezvălui în luna aprilie, în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, o versiune concept a noului M5. Aceasta nu va fi diferită cu nimic de versiunea de serie, aşteptată în toamnă la Frankfurt.
BMW se pregăteşte să lărgească gama sa de modele de performanţă cu noua generaţie M5. Până atunci însă, publicul va primi, în viitorul apropiat, o versiune concept, care, asemeni predecesorilor, va fi aproape identică din punct de vedere estetic şi mecanic cu viitorul model de serie.
M5 Concept va fi dezvăluit în premieră mondială în luna aprilie, la salonul Auto de la Shanghai, ca o soluţie diplomatică ce vrea să demonstreze publicului chinez că piaţa auto din Ţara Marelui Zid a căpătat o importanţă deosebită pentru constructorul bavarez.
Publicul european va face cunoştinţă cu noul sedan de performanţă abia în toamnă, când BMW va expune la Salonul Auto de la Frankfurt versiunea finală a lui M5. Este însă foarte probabil ca modelul expus la IAA să nu difere cu nimic de conceptul aşteptat în aprilie.
BMW dovedeşte, voalat sau nu, că, deşi Germania reprezintă principala sa piaţă, nu poate neglija cererea mare venită din Asia. Spre dezamăgirea multora, BMW nu va expune noul M5 luna viitoare la Geneva.
via | autoblog
Au inceput sa ma enerveze prezentarile astea in China. Practic in acest moment 50% din modelele construite trebuie sa placa chinezilor. Paradoxal in conditiile in care saracii chinezi nu stiu cum naiba sa ne mai copieze ca sa placem si noi masinile lor. Pfff Cat despre viitorul M5, ma intereseaza doar detalii legate de motor si cum articolul nu-mi spune nimic despre asta, trec peste.