Noul Cadillac Escalade IQ electric debutează cu 750 de cai putere și autonomie de 724 de kilometri
Cadillac a prezentat oficial noul Escalade IQ, versiunea complet electrică a celebrului SUV de lux american. Noul model este complet diferit de versiunea cu motoare termice și primește un propulsor de 750 de cai putere, iar bateria garantează o autonomie de 724 de kilometri.
Cadillac marchează începutul unui nou capitol pentru faimosul său SUV de lux Escalade. Începând de astăzi, unul dintre cele mai cunoscute și mai populare modele de lux ale constructorului american devine în mod oficial electric, odată cu lansarea noului Escalade IQ. La fel ca modelul cu motoare termice, noul Escalade IQ este un SUV de dimensiuni mari, dar care este diferit din toate punctele de vedere față de ceea ce știam până acum.
DESIGN COMPLET NOU
Noua versiune electrică a lui Escalade va putea fi ușor distinsă față de versiunea cu motoare termice datorită unui design complet nou al caroseriei. Inspirat pe alocuri de modelul Celestiq, partea frontală a lui Escalade IQ este dominată de o suprafață iluminată, montată în locul unei grile mari. Aici putem observa un nou design al farurilor LED, orientate pe plan vertical, alături de două prize de aer mai mici și, evident, o parte frontală care aduce în prim plan un joc de lumini.
Părțile laterale sunt foarte ușor sculptate cu linii fluide, însă plafonul are o linie ceva mai joasă față de versiunea cu motoare termice. Acest lucru este evident în special în partea din spate a acestuia. Partea din spate propune un design ceva mai radical, cu stopuri împărțite pe două niveluri, o premieră pentru Escalade. Luminile principale sunt montate în partea inferioară, în timp ce stopurile secundare sunt montate în terminațiile plafonului. De aici nu lipsește nici un eleron care integrează, și acesta, un stop suplimentar.
Fiind un model electric, coeficientul aerodinamic este un factor extrem de important pe care Cadillac l-a luat în considerare. Datorită noului design al caroseriei, Escalade IQ are un coeficient aerodinamic mai mic cu 15% față de versiunea obișnuită Escalade cu motoare termice. Inclusiv jantele cu 7 spițe au un design aerodinamic.
DISPLAY MASIV DE 55 DE INCH
Odată urcat în mașină, vei observa imediat că noul Escalade IQ pune un accent puternic pe tehnologie digitală. În locul unei planșe de bord convenționale, avem un ecran tactil masiv, cu o diagonală de 55 de inch, care se întinde de la șofer până la pasagerul din față. Evident, ecranul este împărțit în 3 zone, pentru instrumentarul digital, sistemul multimedia central și cel pentru ocupantul din față.
Imediat sub marele ecran este montat încă un display care controlează unele funcții importante ale mașinii, precum schimbarea modului de condus. În schimb, noul sistem multimedia nu este compatibil cu Apple CarPlay sau Android Auto. Alte dotări includ un sistem audio cu 19 incinte, disponibil în pachetul standard. Opțional, clienții pot să aleagă și un sistem audio premium AKG cu 40 de difuzoare.
În locul unei banchete avem scaune separate în spate, iar pasagerii de aici beneficiază și ei de ecrane multimedia de 12.3 inch montate pe tetierele scaunelor din față.
PORTBAGAJ DE PESTE 3700 DE LITRI
Prin comparație cu versiunea cu motoare termice a lui Escalade, noul model electric este mai lung cu 315 milimetri și primește și un ampatament alungit. Astfel, Escalade IQ este dotat și cu al treilea rând de scaune, iar portbagajul are o capacitate de 671 de litri cu toate scaunele în poziție normală.
Dacă rabatezi al treilea rând de scaune, atunci capacitatea portbagajului crește până la 1956 de litri, iar dacă al doilea rând de scaune este și acesta rabatat, portbagajul va avea o capacitate maximă de 3375 de litri. Unde mai pui că Escalade IQ are și un portbagaj în față, de unde rezultă o capacitate totală combinată de 3720 de litri.
AUTONOMIE DE 724 DE KILOMETRI
Noul Cadillac Escalade IQ este bazat pe platforma dedicată Ultium și primește un acumulator care cuprinde nu mai puțin de 24 de module. Bateria lui Escalade IQ are o capacitate de peste 200 de kWh și poate trage un curent de până la 350 de kW, datorită unei arhitecturi de 800 de volți. La o astfel de priză de încărcare rapidă, 10 minute de încărcare sunt de ajuns pentru o autonomie de 161 de kilometri.
Și că tot vorbeam de autonomie, Cadillac spune că noul model va putea să meargă circa 724 de kilometri în regim EPA cu o singură încărcare. Noul model mai vine echipat și cu un încărcător onboard de 240 de volți și cu două niveluri, care oferă un curent de 7.7 kW.
PROPULSOR DE 750 DE CAI PUTERE
Cadillac Escalade IQ este propulsat de două motoare electrice, de unde rezultă tracțiune integrală și 680 de cai putere și un cuplu de 834 Nm. Asta dacă rulezi în modul de condus obișnuit.
În schimb, dacă alegi modul Velocity Max, atunci puterea va crește până la 750 de cai putere și 1064 Nm. Cadillac spune că noul Escalade IQ are nevoie de mai puțin de 5 secunde pentru a atinge 100 de km/h, însă viteza maximă rămâne un mister pentru moment.
SUSPENSIE PNEUMATICĂ ȘI RULARE CU O SINGURĂ PEDALĂ
Evident, noul Cadillac Escalade IQ este extrem de bogat în ceea ce privește dotările. În standard, modelul vine echipat cu un sistem care permite folosirea unei singure pedale în timpul condusului, precum și frânare regenerativă cu selecție și o pompă de căldură pentru reducerea sarcinii a sistemului de climatizare pe 5 zone.
Alături de acestea, Escalade IQ primește direcție integrală cu o funcție specială Arrival Mode pentru viteze, ce poate fi activată la viteze mici. De asemenea, modelul electric mai primește suspensie pneumatică și amortizoare magnetice în standard, precum și un sistem V2H prin care mașina poate fi o sursă de curent electric pentru casă.
La final, Escalade IQ primește și sisteme de asistență numeroase, printre care amintim de un sistem automat de schimbare a benzii de rulare, sistem de monitorizare a unghiului mort, prevenire activă a coliziunilor, sistem de frânare de urgență automată, o cameră HD cu vedere de 360 de grade și un sistem care previne coliziunile cu bicicliști sau pietoni.
Noul Cadillac Escalade IQ va fi construit începând din vara lui 2024, iar prețul de pornire va fi de circa 130.000 de dolari.
via Cadillac
Astia de peste ocean nu se dezmint cu eficienta in domeniul auto... le trebuie 200 kWh sa obtina 700 km asa cum au stiut sa scoata 300 CP dintr.un motor doar daca l.au facut de 6 litri.