Noul Brabus Adventure XLP Superblack: 800 CP și 49 de centimetri gardă la sol
Brabus a vopsit modelul Adventure XLP (pe scurt un Clasa-G transformat în pick-up) în negru și l-a redenumit Adventure XLP Superblack. Motorul V8 twin-turbo dezvoltă 800 de cai putere și 1.000 Nm cuplu.
Compania germană Brabus a prezentat modelul Adventure XLP, un Mercedes-AMG G63 cu numeroase îmbunătățiri, în 2020 cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Acum, tunerul a venit cu o tematică neagră și un nume pe măsură: Adventure XLP Superblack.
În afara de nuanța exterioară, pick-up-ul a mai primit jante cu diametrul de 22 de inch, terminații iluminate în roșu, pentru sistemul de evacuare și anvelope speciale pentru teren accidentat. Mai mult, noul Adventure XLP Superblack are o lungime de 5.31 metri, iar garda la sol măsoară nu mai puțin de 49 centimetri.
Motorul V8 twin-turbo, de 4.0 litri, a primit la rândul său câteva îmbunătățiri, astfel că acum dezvoltă 800 de cai putere și 1.000 Nm cuplu. Din cauza gabaritului (cântărește 2.936 kilograme) și al anvelopelor, mașina atinge 100 de km/h în 4.8 secunde, iar viteza maximă este limitată la 210 km/h.
Habitaclul a fost complet refăcut, aproape toate elementele fiind îmbrăcate în piele neagră. Tot aici regăsim accente cromate cu finisaj negru și fibră de carbon din belșug.
via Brabus
In cat timp se incarca la o priza casnica? Aaa, acum am citit mai atent