Noul Audi A8 nu va avea butoane: modelul va primi Virtual Dashboard cu trei ecrane touch fără controale clasice
Audi va lansa versiunea de producţie pentru Virtual Dashboard, intrumentarul de bord cu trei ecrane cu funcţii touch, pe noul A8 care va apărea în cursul anului viitor.
Audi a dezvăluit la Salonul Auto de la Frankfurt de anul trecut conceptul Audi e-tron quattro concept, care prefaţa lansarea unui SUV Q6 şi anunţa viitorul companiei în ceea ce priveşte instrumentarul de bord.
Conceptul utiliza aşa-numitul Virtual Dashboard, o versiune avansată a actualului Virtual Cockpit disponibil deja pe mai multe modele de serie, care ieşea în evidenţă prin existenţa a trei ecrane cu funcţii touch care vor înlocui integral controlalele tradiţionale.
Oficialii constructorului german au anunţat că versiunea de producţie a lui Virtual Dashboard va fi lansată anul viitor pe un model de mari dimensiuni înainte de a ajunge şi pe cele din segmentele mai mici, astfel că cel mai probabil candidat pentru debut este Audi A8, care va primi o actualizare în 2017.
Virtual Dashboard include trei ecrane touch, iar unul dintre ele are o suprafaţă uşor curbată, o diagonală de 1.41 inch cu rezoluţie 2240x720 pixeli şi este amplasat chiar în raza vizuală a şoferului. Acest display are funcţii asemănătoare cu cele oferite deja de Virtual Cockpit, însă sistemul include alte două ecrane secundare amplasate pe consola centrală unul sub altul. Cel de sus este utilizat pentru funcţii multimedia, în timp ce al doilea este util pentru introducerea de text, întrucât toate butoanele clasice au fost eliminate.
Toate cele trei ecrane au feedback haptic, astfel că oferă o vibraţie şi un sunet la fiecare apăsare a şoferului sau pasagerului din dreapta.
"Filosofia generală a ecranelor şi a sistemelor de feedback haptic va intra în producţia de serie în mai puţin de un an. Tehnologia este după colţ. Evident, este o tehnologie care va debuta pe maşinile noastre de mari dimensiuni şi apoi va coborî în gamă", a declarat Andreas Lamprecht, expert în electronică la Audi.
Audi nu a oferit informaţii detaliate despre versiunea de producţie pentru Virtual Dashboard, însă a admis că ecranul de 14.1 inch va fi de tip LED, comparativ cu display-ul OLED folosit pe conceptul prezentat la Frankfurt. "Tehnologia OLED nu vine încă. Rezistenţa la temperatură şi ciclul de viaţă al ecranelor nu se ridică încă la standardele Audi. Avem nevoie de câţiva ani", a adăugat Lamprecht.
Via Autocar
-
eee, joi, 01.09.2016 11:38
si alea de pe volan tot ecrane sunt?
-
Albastru, joi, 01.09.2016 11:43
mm Cocosel asa vom evolua ,trebuie sa gandim in viitor nu clasic,clasicul va ramane in istorie asa cum peset 1000 de ani va ramane clasicul de azi ,oricum nu-s masini pt buzunarele noastre asa ca vulpea cand n-ajunge la strugurii suge p.la ,asta e varianta moderna (clasic -sunt acrii -dar si asa suna bine cam aia e si diferenta la masini)
-
Scorpionul.negru, joi, 01.09.2016 13:43
Mi se pare grotesc ce se intampla cu industria auto de lux. In loc sa pastreze ceasurile clasice si sa ascunda navigatia in bord daca se doreste asta ca la vechiul A8, ei pun inca 3 monitoare sa iti ia ochii noaptea si sa te oboseasca. Nu as cumpara asa ceva nici picat cu ceara. Daca mi-ar da masina gratis as pune pe site in primul minut sa scap de ea. Daca asta e viitorul masinilor eu prefer piata SH cu vechituri ! Niste rebuturi scumpe ce mai..... ps. Nu mai punem ca acele monitoare nuau o rezolutie excelenta....si peste ani masina aia se va deprecia drastic tocmai din cauza evolutiei display-=urilor. Daca ar opta pt. ceasuri clasice si monitoare ascunse gen Bentley si Rolls, ar avea de castigat proietarii.
-
Fopel, joi, 01.09.2016 14:42
Macar nu se mai uzeaza membrana de pe butoane si in 2-3 ani sa nu se mai vada ce scrie pe ele....cand pica ecranul, ai ramas si fara dotare :))
-
Sam93, joi, 01.09.2016 15:35
Subscriu celor spuse de Scorpion. O asemenea solutie mi se pare ceva grotesc si lipsit de bun gust. In plus, este un gimmick ieftin pentru atrage clienti. Inovatia adevarata este foarte rara in prezent. Se lanseaza masini cu mici zorzoane electronice care iau ochii clientilor dar nu imbunatatesc masina cu nimic, la fel ca controlul prin gesturi de la BMW. Si nu Albastrule, asta nu-i nici o evolutie. O evolutie era o schimbare pozitiva. Ce avem aici este o involutie in prostie. Nimic nu poate inlocui usurinta de utilizare, siguranta si fiabilitatea unor simple butoane rotative. Ce fac marcile premium in prezent este grotesc. Prefer masinile din urma cu un deceniu sau doua.
-
unckle, joi, 01.09.2016 16:07
ecranele tactile o sa fie si ele parte din decor cat de curand ... capacitatile de calcul ale masinilor cresc semnificativ de la an la an si softul de recunoastere vocala va ajunge in 2-3 ani la nivelul la care nu vei mai avea nevoie sa-ti iei ochii de pe drum (poate acest A8 va avea comenzi vocale pentru tot ce misca in masina ... la ce performante au ajuns chipurile nVidia prezentate publicului luna asta...)
-
Matei-Gorbunov, joi, 01.09.2016 18:08
Marfa. Dar ecranele alea oricum vor exista doar in varianta de top, adica pret peste 140.000 euro, adica un pret nesimtit de mare. Varianta basic va avea punte rigida spate, adica suspensie low-cost ca doar asa ne-a obisnuit Audi si in orice caz un 3.0 TEDEIU prapadit de doar 200 de cai .
-
Kotegaeshi, joi, 01.09.2016 21:50
Interesant este faptul ca cea mai bine masinutza vanduta(o bijuterie pe roti) Toyota Ciorolla, are suspensia spate dotata cu o punte rigida, asa cum ne-a dezobisnuit constructorl cel onest, care mai monteaza si mine antitanc in volanul masinilor . Pe aici , pe la comentariile automarket avem un extraterestru ratacit, venit de pe planeta Moron.
-
inexorabil, joi, 01.09.2016 22:20
Cum? Nu vreți să adoptați fără discernământ, ȋn cel mai pur și gustat stil conformist, “bezelele” astea ale high-tech-ului, “făcute să-ți ia ochii” (și banii) ? Da, iată o serie de indignări justificate, dar ce noroc că nu vin din partea unor “fanatici religioși” :D Ma(f)tei, ȋncearcă să…diVAGhezi. Perseverare diabolicum!
-
Matei-Gorbunov, vineri, 02.09.2016 09:05
@kote Care punte rigida ? Ai vazut testul asta ? Este printre putinele din segment cu o suspensie independenta. Vizionare placuta ! https://www.youtube.com/watch?v=lizVJdQK4p4
-
LR, vineri, 02.09.2016 10:31
Mafia, amice, tot idiot ai rămas! Altceva, în afară de "tedeiyu" și punte spate și Toyota, nu știi. De ce nu te internezi, tâmpițel?
-
Suspensiuu :-), vineri, 02.09.2016 10:33
Pentru amatorii de compacte sedan...testul testurilor: http://www.motortrend.com/cars/chevrolet/cruze/2016/2016-2017-big-test-compact-sedans/ Si da, Corolla are suspensie spate simpla aka "torsion beam, coil springs", spre deosebire de Civic, 3 si Jetta care folosesc multi-link. Elantra si noul Cruze au si ele suspensie simpla pe spate, cu deosebirea ca la Cruze exista un artificiu care imbunatateste considerabil performanta. De precizat ca si noua Astra foloseste acelasi tip de suspensie. http://motorchase.com/wp-content/uploads/2016/01/Chevrolet-Cruze-Hatch-Z-link-rear-suspension-770x566.jpg
-
Kotegaeshi, vineri, 02.09.2016 11:11
Novox,esti paralel rau de tot. http://www.toyota.com/corolla/ebrochure/ Citeste acolo , la pagina 23 SUSPENSION Independent MacPherson strut front suspension with stabilizer bar; torsion beam rear suspension with rear stabilizer bar . Se pare ca tu nu stii ce inseamna "torsion bar ". Iar cutia aia CE VE TE este un rahat in ploaie.
-
Matei-Gorbunov, vineri, 02.09.2016 14:11
A vorbit cineva de Piata Americana si de modelele comercializate acolo ? De infrastructura de acolo si de legislatiile lor ? Esti pe langa amice. Uite aici publicatiile unde se spune clar ca nemtii ofera suspensie low-cost. Cat despre Hyundai, in Europa toate modele de versiuni ofera suspensie Multi-link . Scrie jos , tot jos am sa-ti afisez cateva imagini clare dar si video din teste . Jetta are punte nu Multi-Link. http://www.autolatest.ro/editorial-auto/marea-pacaleala-a-platformei-volkswagen-mqb-80-dintre-masinile-vw-skoda-seat-si-audi-au-puntea-spate-rigida ''Cei mai buni sunt Ford, KIA si Hyundai care ofera pe toate versiunile de motorizari o punte spate multilink pe modelele Focus, Ceed si i30'' . Asadar Elantra are Multi-Link nu ''suspensie simpla'' ( in plus nu ii se spune simpla ci low-cost ). http://www.autolatest.ro/upl/imgupl/news/2016/popup/marea-paca-75835.jpg http://www.autolatest.ro/upl/imgupl/news/2016/popup/marea-paca-75838.jpg Acum teste unde spune ca compactele Toyota au suspensie Multi-Link : https://www.youtube.com/watch?v=lizVJdQK4p4 https://www.youtube.com/watch?v=smqFUJXh3MY Mai vrei ? Si ca sa fie totul ca la carte, afla ca inclusiv sedanul de buget Daewoo Gentra ( care-i de fapt un Chevrolet Lacetti ) foloseste tot Multi-link, in ciuda in care Cruze foloseste punte rigida in USA :))))) citez din test drive : ''Nuuu! Maşina asta nu are cum să aibă o bară de torsiune pe puntea spate la o asemenea manevrabilitate! Trag pe dreapta, cobor şi mă aplec spre pământ, dedesubtul maşinii. Sunt uluit de ceea ce descopăr! Daewoo Gentra vine cu o suspensie multilink pe puntea spate! În zilele noastre producătorii „eficientizează” într-atât de mult costurile încât ne tot vând bare de torsiune rudimentare pe post de substrat tehnic avansat, şi am uitat cu desăvârşire că în anii ’90 toţi producătorii care se respectau trecuseră la suspensii multilink, întrucât erau considerate un etalon al manevrabilităţii şi confortului. Şi Gentra aplică astăzi aceeaşi reţetă! Prin abordarea asta Gentra le dă o palmă peste obraz multor modele de pe piaţă'' Mai vrei linkuri ?
-
dragunov, vineri, 02.09.2016 14:39
matei ai o bila alba de la mine !! +1
-
Matei-Gorbunov, vineri, 02.09.2016 15:01
Mda.....acum am citit partial din testul de sus, cu toate ca nu are nici o relevanta cu piata Europeana. Dar pt cultura ta generala . Bara de torsiune este cu totul altceva, fata de puntea rigida low-cost. Peugeot 206, 106, 306, 405, 406 au punte spate independentă pe bare de torsiune. Au cate 3 bare de torsiune. 1. pentru brațul independent stânga. 2. pentru brațul independent dreapta. 3. bară stabilizatoare între cele 2 brațe. Asadar costuri SUPLIMENTARE in plus. Asa arata puntea cu cele 3 bare : https://s6.postimg.io/zbo3e6bht/kb51a03a.jpg Si aici bratele independente care vin pe fusurile laterale puntii https://s6.postimg.io/jowu0sxpt/kb52c01a.jpg Opel Astra are punte H deformabila + Watts link, ca la Cruze U.S . DE precizat ca suspensia pe bara de torsiune poate sa fie complet independenta. Porsche a avut inclusiv pe 911 suspensie independenta pe bare de torsiune, pana in 1989. Asadar cand scrie ''torsion beam '' la americani inseamna suspensie independenta , adica o suspensie superioara puntii rigide clasice low-cost. Ei ii zic : ''twist beam rear axle'' la puntea rigida low-cost iar la suspensia Multi-Link ii mai zic ''Multi-Link rear axle'' . Sunteti parveniti de pe Marte inteligentilor. Habar n-aveti cu ce se mananca industria auto. @dragunov. Multumesc ! Se pare ca domnii habar nu au sa faca diferenta intre suspensie. Cand vad ''torsion beam'' ei zic ca-i punte rigida fixa :))))))
-
Matei-Gorbunov, vineri, 02.09.2016 15:13
REPET inca ODATA : Suspensia Independenta poate avea bare de torsiune. Fiecare roada lucreaza independenta , fata de puntea rigida fixa unde fiecare roata lucreaza dependent una de cealalta.
-
Kotegaeshi, vineri, 02.09.2016 22:45
Gorbunov, dragunov, kalasnicov, torsion beam pentru suspensia spate inseamna ca rotile sunt legate una de alta prin aceasta bara de torsiune. Adica bara asta nu este rigida ca o grinda de forma paralelipipedica.Bara de torsiune are momente de torsiune in jurul axei sale. Suspensiile pe bare de torsiune sunt in formula 1. Adica arcurile helicoidale sunt inlocuite de aceste bare de torsiune.Aceste bare de torsiune le mai intalnim si la masinile 4x4.Nissan Navara, Mitsi Triton samd. Sunt lungi si sunt paralele cu sasiul masinii.La cacatul tau de toyota corolla an 2016, suspensia spate , pe langa torsion beam acolo sunt si arcuri elicoidale. Cauta (ca doar esti expert in cautare pe net) 2016 toyota corola rear suspension pictures.Vei vede o gramada de suspensii de ciorolle.. Nici vorba de multi-link. Ochiosule! Inca ceva, daca ai punte rigida, rotile nu lucreaza dependent una fata de cealalta.. O sa-ti dau un exemplu. e la mintea cocosului.Cand eram copii , faceam acele caruciore cu rulmenti.Osiile erau doua lemne care aveau la capete rulmenti.alea , mai tarziu, am aflat ca se numeau punti rigide. Iar eu, toata copilaria mea de copil tampit , am crezut ca acele caruciore au suspensie multi-link. Cand intram pe teren accidentat cu carucioarele alea, vedeam cum lucreaza rotile independent una de cealalta. Cata dreptate poti sa ai. Asta se intampla numai pe planeta ta natala: Moron planet.
-
Kotegaeshi, vineri, 02.09.2016 23:12
http://www.autozine.org/technical_school/suspension/tech_suspension21.htm Citeste , aprofundeaza si vei intelege , in final ce este cu suspensia aia semi-independenta. Moron!
-
Matei-Gorbunov, sâmbătă, 03.09.2016 14:12
@Kote, Tu chiar crezi ca eu am stat sa-ti citest aberatiile ? Nu vezi ca nu are nimeni trebuinta sa bage de seama balariile tale ? Eu vorbeam de suspensie cu punte rigida spate, nu de suspensie cu bara de torsiune care poate fii semi-independenta sau total independenta . Pe ce lume traiesti ? . M-am oprit fix aici : ''Inca ceva, daca ai punte rigida, rotile nu lucreaza dependent una fata de cealalta'', bai esti nebun ? Dar cum lucreaza ? independent ? Chiar tu ai zis mai sus ca puntea rigida are o grinda. Puntile rigide, sau punti cu oscilatie dependenta a rotilor, sau punti cu suspensie dependenta sunt puntile la care lagarele rotilor sunt legate intre ele printr-un element rigid (grinda). In consecinta, la trecerea peste un obstacol a unei roti, cealalta roata se inclina simultan si egal, provocand inclinarea si deplasarea transversala a caroseriei. Asa cum am zis sus REPET pt papagali : Suspensia Independenta lucreaza independent , la puntea rigida fixa fiecare roata lucreaza dependent una de cealalta. E la mintea cocosului. Puntile fractionate (articulate), sau puntile cu oscilatie independenta a rotilor, sau puntile cu suspensie independenta sunt puntile la care, deplasarea unei roti la trecerea peste un obstacol nu impune si deplasarea celeilalte roti (rotile se pot deplasa independent) deoarece lipseste legatura rigida dintre roata din stanga si din dreapta. Iar acum vine puntea-semirigida , sau semi-independenta cu acea bara de torsiune. Hai sa-ti dau mura-n gura : Puntile semirigide permit deplasari relative de mica amplitudine ale rotilor prin deformarea la torsiune a grinzii de legatura dintre roti (grinda cu epura controlata). Puntile articulate au fata de puntile rigide urmatoarele avantaje: - imbunatatesc confortul deoarece reduc masa nesuspendata; - imbunatatesc tinuta de drum deoarece deplasarile rotilor nu se influenteaza reciproc deci nu lucreaza DEPENDENT ; - micsoreaza oscilatiile de ruliu ale caroseriei si maresc stabilitatea automobilului; - permit dispunerea intre roti a unor elemente ale sasiului (motor, cadru etc.), deci coborarea centrului de masa si cresterea stabilitatii; Este tare greu pt unii sa inteleaga. Oricum ce legatura are suspensia indenpendenta sau semi cu ce am zis eu ? Eu am zis de puntea rigida care se gaseste pe nemtoaice, si care-i cel mai ieftin tip de suspensie din domeniul automobilistic.
-
Matei-Gorbunov, sâmbătă, 03.09.2016 14:16
PS: Asa este, Toyota Corolla nu are Multi-link pe spate , ci semi-independenta cu bara de torsiune , adica costuri suplimentare fata de puntea rigida, adica net superioara oricarei pojghite germane cu punte rigida.
-
Kotegaeshi, sâmbătă, 03.09.2016 23:29
Iarasi ai gasit ceva pe net si ai facut un copy-paste.Tu nu ai in vocabularul tau asemenea termeni. Stii tu ceva, dar , practic , habar nu ai despre ce vorbesti. Ce este , bah, torsion bar? Este o bara care uneste ambele roti. Ai inteles? ESTE O SIMPLA BARA, CARE SE POATE TENSIONA in functie de cum este drumul. De aia ii zice semi-independenta. In opinia mea, termenul asta este cam impropriu. Punte rigida: rotile sunt fixate intre ele pin intermediul unei axe. Cand iei o curba, distanta dintre roti si caroserie se modifica. Intr-o parte ai distanta mai mica, iar in cealalta parte ai distanta mai mare. Mai pot spune ca masina este inclinata mai mult pe o parte. Suspensia independenta: rotile sunt fixate de sasiu prin diferite sisteme de brate , care permit unei roti sa se ridice sau sa coboare independent de cealalta roata.Drept urmare , in curbe , masina nu se inclina(decat foarte putin). Ai ridicat vreodata o toyota ciorolla pe elevator? Sau un Suzuki Swift? Sau un Nissan Maxima A32 sau A33 ? Sau Opel Kadett? Curios ! Toate au punti fixe pe spate. Nu uita un lucru? Toyota ta, umbla cu buza umflata dupa sasiurile de la BMW. De aia lucreaza impreuna.Se completeaza unii pe altii. Nu este timpul ca sa-ti iei medicatia? Stii tu. Novox.
-
Suspensiuu :-), duminică, 04.09.2016 03:19
Mascarici, vezi ca in prezent exista doar multi-link si cu bara de torsiune. Alea rigide de care zici tu la VW sunt tot cu bara de torsiune si amortizoare pe gaz. Rigid e stupid spus, si la tine, si in articolul din care citezi. Sunt semi-rigide sau semi-independente. Dupa cum vezi si la Honda arata la fel ca la VW: http://www.caricos.com/cars/h/honda/2012_honda_cr-z/1280x960/163.html? P.S. Gentra se numea in Coreea Aveo HB de prima generatie, dupa facelift; nu avea nicio treaba cu Lacetti. Fata de Aveo-ul global avea alta sigla si alt nume. In rest modelele erau 100% identice. Si da, suspensia era semi-independenta. P.S. 2 Piata americana e mai pretentioasa ca cea europeana in ceea ce privesc dotarile. N-ai sa vezi modelul X vandut pe piata americana cu mai putine dorari ca acelasi model vandut in Europa. Ai sa vezi insa modelul Y care se vinde in Europa insa nu exista pe piata americana. Vezi majoritatea firmelor de volum europene.
-
Matei-Gorbunov, duminică, 04.09.2016 10:50
Ma minunez si rad de ceea ce citesc aici . Auzi tu : ''in prezent exista doar multi-link si cu bara de torsiune'' , zise un ''maestru'' al domeniului automobilistic. In prezent sunt urmatoarele tipuri de suspensii : 1. puntea rigida low-cost pe care o ofera nemtii pe minunatele lor masini 2. puntea semi-rigida sau semi-independenta cu bara de torsiune 3. suspensia independenta Mac Pherson ( cu bara de torsiune ) 4. Suspensia Multilink Dintre toate nemtii au ales-o pe cea mai accesibila : puntea rigida low-cost. Puntea rigida nu are nici o bara de torsiune, este doar o grinda , o osie ca la caruta trasa de cai in care mergi tu de la A la B. Dupa comentarii consider ca esti destul de inapoiat sa circuli cu un mijloc locomotor propulsat. De asta ii si zice punte , fiiecare roata lucreaza dependent , adica punte cu oscilatie dependenta a rotilor. Honda CR-Z nu are nici o legatura cu piata Europeana , iar pe ea avem punte rigida in H + Watts link care nu apare in imagine , nu in forma U ca la hitleristele low-cost esti varza . PS: Esti varza din nou . Daewoo Gentra este un Chevrolet Lacetti hatch la partea frontala si un Lacettii sedan la partea posterioara + lateral . Ce Aveo indrugi ? Nu vezi ca harbar n-ai cu ce se mananca domeniul auto ? Doamnelor si domnilor, asa arata un Daewoo Gentra. Voi ce credeti , e corect ce spune bolnaviorul nostru ? Arata a Aveo sau a Lacetti ? http://www.cartodrive.com/pa/tdg/201403-192wfxi/LS/201403-192-orsdi-ABETO8oTX3.jpg http://www.cartodrive.com/pa/tdg/201403-192wfxi/LS/201403-192-orsdi-0dt7xfxu3m.jpg http://www.cartodrive.com/pa/tdg/201403-192wfxi/LS/201403-192-orsdi-FHNRbhBl8e.jpg Esti varza baiete. PS: Noi nu traim in piata americana. ''N-ai sa vezi modelul X vandut pe piata americana cu mai putine dorari ca acelasi model vandut in Europa'' .Serios ? Esti informat din plin cand spui asta ? Afla ca multe modele care se vand in america sunt mult mai prost echipate ca cele din Europa . Iti dau cateva exemple : 1. Honda CR-V 2016 facelift , la ei vine cu elemente nevopsite , fara proiectoare, jante de tabla si A/C https://www.youtube.com/watch?v=-7xm1jwLrZs 2. Ford Mustang 2016 acelasi lucru .Si multe alte exemple . In EUropa nu ai sa vezi un CR-V atat de prost dotat, si asta fiindca europenii sunt pretentiosi la dotari . Americanii nu. Ei folosesc masina ca pe o necesitate atat.
-
Matei-Gorbunov, duminică, 04.09.2016 11:07
PS: Foarte rusinos sa ofere un model de buget ca Daewoo Gentra Multi-link iar Haudi sa fere pe TT si alte cateva modele punte :))))). Eu imi cumpar gentra aia si dupa ma dau cu TT pe circuit . Pun si pariu care va castiga.
-
Suspensiuu :-), duminică, 04.09.2016 11:18
Bai, Gentra aia e un model facut in Uzbekistan facut pentru piata respectiva. Gentra originala e asta: http://bright-cars.com/uploads/daewoo/daewoo-gentra/daewoo-gentra-06.jpg E Aveo mk 1 100%. La culcare Mafia!
-
Suspensiuu :-), duminică, 04.09.2016 11:35
Buna dimineata Mafia! Te pricepi la Honda? Hai sictir! In filmulet e varianta LX, cea de baza in SUA. Mai exista inca 4 variante superioare de echipare, in total fiind 5. Varianta Touring din SUA, a 5-a, e mai echipata decat varianta de top EX din Europa. Vezi "328-Watt AM / FM / CD Audio System with 7 Speakers, including Subwoofer", in timp ce in Europa are doar un sistem banal "160-Watt AM / FM / CD Audio System with 6 Speakers"
-
Matei-Gorbunov, duminică, 04.09.2016 12:15
Pai si tu abea acum ai vazut ce model de Gentra este ? :))))) .... nu ca esti cam lovit in aripioara, putin cam bolnav mintal cred. Stii cum se cheama boala uitarii ? Alzheimer. Tu cred ca o mostenesti. Cand am vorbit eu bai baiatule de motorizari superioare de echipare ? Comentariul meu incepea asa : ''Dar ecranele alea oricum vor exista doar in varianta de top, adica pret peste 140.000 euro, adica un pret nesimtit de mare. Varianta basic va avea punte rigida spate, adica suspensie low-cost ca doar asa ne-a obisnuit Audi .........'' Apoi ai zis ca in USA modelul X nu este mai prost dotat ca-n Europa. Eu ti-am dat exemplu Honda CR-V si Ford Mustang U.S vs CR-V si Muystang EU, in EU nu vei vedea aceste modele atat de sarace ca dotari. Tu acum vazand ca esti deosebit de prost vii cu motorizari superioare fara nici o legatura cu comparatia : model X dotari U.S vs model X dotari EU. Esti varza baiatule.
-
Matei-Gorbunov, duminică, 04.09.2016 12:46
Offff...Greu la deal cu boii mari . Eu vorbesc aici de versiunile basic a tuturor producatorilor , spunand ca nemtii sunt singurii care ofera echipamente low-cost ( in speta suspensia masinii care-i 99% din factorul decisiv al tinutei de drum ) , iar ceilalti producatori : japonezi, coreeni, americani singurii care ofera inca din versiunea basic o suspensie adevarata moderna . Iar acum se gaseste un semidoct care nu are nici o legatura cu domeniul automobilistic sa vina cu comparatii inutile cu variante superioare, cand eu nici nu am adus in discutie asta. Variantele superioare la toti producatorii sunt oferite o suspensie superioara, doar ca nemtii cer nesimtit de mult fata de ceilalti. Dupa care se gandeste protagonistul nostru sa zica ca in U.S modelele sunt mai bine echipate ca-n UE . Apoi dupa ce a dat un ''sarci'' pe ''Gogu'' vazand ca este destul de limitat in aprofundarea cunostiintelor auto, a schimbat foaia. Pai stai asa maestre . Ce treaba are ca este LX ? Nu ai spus tu ca nu exista model X mai sarac ca-n Europa ? Uite ca exista !Iar varianta superioara de CR-Z stai linistit ca vine cu Multi-link , ce mi-ai aratat tu este tot LX care in europa nu exista aceest nivel de echipare sarac la Honda. Americanii prefera masinile cat mai simplu si sobre, de aceea la ei se vand. 4/5 cumparate de eu sunt echipate astfel. Prietene, sa nu o consideri ca pe o insulta cand am zis ca ai Alzheimer. Ia-o ca pe un compliment, in asa fel tratamentul isi va face mai repede prezenta.
-
Matei-Gorbunov, duminică, 04.09.2016 13:41
Revenind la suspensii . Ca sa te fac sa intelegi. Eu voi fii profesorul tau , iar tu elevul corijent : Incepem prima data cu greselile elevului corijent : Citez : ''Alea rigide de care zici tu la VW sunt tot cu bara de torsiune si amortizoare pe gaz. Rigid e stupid spus '' Pai mai corijentule. Sa o luam cu inceputul, ca vad ca tu nu stii sa faci diferenta dintre o punte rigida si una semi-rigida ( semi-independenta ) Puntea rigida este alcatuita din : grinda, pivoti si fuzeta doar. Adica lagarele rotilor sunt legate intre ele printr-un element RIGID (grinda) de asta ii si zice punte RIGIDA fiindca lagarele sunt legate de un element RIGID. Asadar nu-i nimic ''stupid'' spus, este doar mintea ta care habar nu are. Asa arata puntea rigida conventionala http://www.4tuning.ro/images/tipuri-de-punti-si-suspensii/tipuri-de-punti-si-suspensii-cc42e1805a680557c4-0-0-0-0-0.jpg Acum incepem un alt capitol, se cheama : Puntea Semi-Rigida ( semi-independenta ) In primul rand acest tip de suspensie este cel care se gasea pe Hyundai Elantra , Corolla varianta U.S la care mi-ai dat tu linkul. Acest tip de suspensie are in plus fata de cea rigida, o bara de torsiune ''torsion beam'' si amortizoare cu arcuri elicoidale dupa imagine arata asa : http://www.4tuning.ro/images/tipuri-de-punti-si-suspensii/tipuri-de-punti-si-suspensii-640a01805a700c2aee-0-0-0-0-0.jpg Este situata in pozitia asta : http://www.scritub.com/files/tehnica%20mecanica/2605_poze/image113.jpg Puntile semirigide permit deplasari relative de mica amplitudine ale rotilor prin deformarea la torsiune a grinzii de legatura dintre roti (grinda cu epura controlata) . Tipurile puntilor semirigide: a)grinda trasa coaxiala (coplanara) cu axele rotilor b)grinda trasa in forma de “H”; c)grinda trasa coaxiala cu axele articulatiilor (brate trase ) Cea de pe Honda CR-Z este o punte semi-rigida in H nu una rigida. Sper ca ti-m fost de ajutor.
-
LR, duminică, 04.09.2016 19:22
Maxim.Pecorbunov, Mai ai de gând s-o iei mult la nară pe aici?
-
Suspensiuu :-), duminică, 04.09.2016 21:42
Mafioso, stii cam cat da un american in medie pe o masina (ca tot zici ca prefera variantele de baza)??? Ia uite aici: http://mediaroom.kbb.com/new-car-transaction-prices-up-2-percent-march-2016 Ai inclusiv la Honda. La $27,567 ai CR-V ul de top si Accordul de top. In schimba la europeni, 52.9 % din piata auto e data de masini din clasele mini, mica si compacta. http://www.jato.com/suv-takes-over-as-the-best-selling-segment-in-europe-for-the-first-time/ http://www.theicct.org/sites/default/files/publications/ICCT_EU-pocketbook_2015.pdf Valoare medie la europeni e de 26.000 Euro, care e mai mare doar dpdv matematic decat cea americana, pentru ca americanii au taxe mai mici. Sweet dreams!
-
@matei, luni, 05.09.2016 19:15
Ai +1 de la mine. @suspensiu.cretinescu. Matei are un vocabular de cunostiinte auto pe care nu-l poti combate in contra-argumente. Statisticile sunt de cacat , cu o marja de eroare mai mare ca cea de votare.
-
Kotegaeshi, luni, 05.09.2016 21:48
Ce faci, bah? Ai ajuns sa-ti raspunzi singur? Novox si vocabular de cunostiinte auto? Cand avem vocabular auto cu informatii copiate de pe net........Te duci la examen cu manualul deschis. Ioi, ce bine am facut laexamen! Am stiut totul!
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
uite, moda asta a ecranelor peste tot nu-mi place, poate fi chiar periculos atunci cand pt. orice rahat de comanda trebuie sa te uiti la un ecran si nu la drum, cred ca se exagereaza Nu-mi pot da seama cum ar fi sa caut semnalizarea pe un ecran.