Noua generație Renault Zoe sosește în vară: modificări minore de design, interior inspirat de la Clio și autonomie de 400 de kilometri
Noua generație Renault Zoe va avea schimbări minore de design, însă interiorul va fi inspirat de la noul Clio, în timp ce autonomia va crește la circa 400 de kilometri.
Renault a oferit sporadic informații despre îmbunatățirile pregătite pentru modelul electric Zoe, care urmează să primească o nouă generație.
Potrivit publicației britanice Autocar, lansarea noii generații va avea loc în această vară, însă designul exterior al lui Zoe nu va trece prin schimbări radicale. "Va fi o a doua fază a designului în loc de o nouă mașină de la zero. Concurența va fi puternică din 2020, așa că Zoe va trebui să lupte pentru locul său", a declarat Laurens van den Acker, directorul de design al celor de la Renault.
Sursa citată afirmă că printre noutățile majore va fi o reconfigurare a interiorului, care va fi inspirat din noua generație Renault Clio, iar materialele folosite vor fi mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Potrivit unor informații anterioare, noua generație Zoe va fi dezvoltată pe o platformă nouă care va fi folosită ulterior și de partenerii de la Nissan și Mitsubishi. Utilizarea unei noi platforme este esențială pentru ca producătorul să fie capabil să integreze o baterie mai mare care să asigure o autonomie de 400 de kilometri conform noului standard WLTP.
Chiar dacă pe piață există modele electrice cu autonomii mai mari, oficialii Renault sunt încrezători că cei 400 de kilometri sunt mai mult decât suficienți, mai ales pentru un model de oraș. "Pragul psihologic este de 300 de kilometri. Autonomia nu a fost niciodată un impediment pentru Zoe și cred că se potrivește perfect pentru nevoile clienților", a precizat Jean-Christophe Kugler, șeful operațiunilor pentru Europa al Renault.
Vânzările lui Renault Zoe au crescut anul trecut cu 27% la peste 40.000 de unități, însă subcompacta a coborât pe locul nouă în clasamentul celor mai vândute modele electrice din lume, ca urmare a concurenței puternice lansate de ceilalți producători.
Via Autocar
400 km deja este foarte bine. Mai rămâne preţul