Mercedes încheie testele din Bahrain pe primul loc. Schumacher, locul 6: "Timpul va spune dacă voi fi în Formula 1 în 2020"
George Russell a ocupat primul loc pentru Mercedes în ultima zi de teste din Bahrain, în timp ce Mick Schumacher a încheiat pe șase și afirmă că numai "timpul va spune dacă voi fi pregătit să concurez în Formula 1 în 2020".
Sesiunea de teste de pe circuitul din Bahrain s-a încheiat miercuri cu Mercedes pe primul loc, iar la volan s-a aflat pilotul celor de la Williams, George Russell. Cronometrat cu 1:29.029, britanicul a fost urmat de Sergio Perez și Sebastian Vettel, însă programul său a fost bulversat de o defecțiune tehnică.
Clasamentul a fost completat de Carlos Sainz Jr. și Daniil Kvyat, în timp ce Mick Schumacher a ocupat locul 6 după ce a testat pentru Alfa Romeo.
Germanul a parcurs doar 70 de tururi, cel mai mic număr dintre piloții care au fost la volan pe parcursul întregii zile, însă timpul său a fost foarte apropiat de cel cu care a ocupat locul doi pentru Ferrari în prima zi.
Întrebat dacă are șanse să concureze în Formula 1 încă din sezonul 2020, fiul lui Michael Schumacher nu este convins că va fi pregătit într-un interval de timp atât de scurt. "Evident, este primul meu sezon în Formula 2 și vom vedea cum decurge. Vreau să ajung în Formula 1 ca un pilot complet, să fiu pregătit cât mai bine posibil. Cred că timpul va spune dacă asta se va întâmpla anul viitor sau în anii care vor urma. Prin urmare, fac totul pas cu pas", a declarat el.
De altfel, germanul în vârstă de 19 ani a admis că monoposturile de Formula 1 sunt foarte complexe și necesită un timp lung de acomodare.
"Formula 1 este foarte complexă, sunt multe moduri în care trebuie să vezi lucrurile și să înveți despre monopost. M-a ajutat foarte mult să vorbesc cu cei de la Ferrari și să obțin informații. Am învățat multe lucruri pe care le pot folosi și în Formula 2 și le voi utiliza pe fiecare în parte", a adăugat el.
Teste Bahrain - Rezultate Ziua 2:
Via Autosport
foarte echilibrata declaratia lui mick , extrem de lucid juniorul schumacher pentru un pilot de 20 de ani aflat la inceputul carierei insa pentru mine a doua zi de teste din bahrain scoate in evidenta un detaliu si mai pregnant : devotamentul , implicarea , abnegatia ,daruirea lui sebastian vettel care la peste 30 de ani si cu un palmares in f1 care il situeaza negresit in hall of fame-ul motorsportului ii capabil intr-o banala sesiune de teste sa parcurga peste 100 tururi aspect care pentru mine ii definitoriu in a-mi confirma daca mai era nevoie ca multiplul campion german ii extrem de motivat si focusat iar gradul de profesionalism al acestuia ii la cele mai inalte cote in atingerea obiectivelor in 2019 ,obiective pentru care intreaga suflare din maranello ii in asteptarea lor de prea multa vreme un privilegiu urias pentru discipoli precum ticktum ,norris , aitken ,latifi de a rula simultan cu un pilot care si-a pus amprenta definitiv asupra f1 in ultimul deceniu prin rezultate care is cu siguranta sinonime sublimului pentru cei enumerati mai sus