Nokian lansează o nouă marcă de anvelope de iarnă în România: Nordman
Nokian Tyres, producătorul finlandez de anvelope, anunţă lansarea pe piaţa din România a mărcii sale Nordman, anvelope de iarnă care vor fi comercializate exclusiv în reţeaua locală Vianor.
Nordman este cea mai nouă apariţie pe piaţa românească în materie de anvelope de iarnă. Aceasta este o marcă a concernului finlandez Nokian şi reprezintă o variantă mai accesibilă a anvelopelor Nokian premiate în trecut pentru performanţele lor în condiţiile specifice sezonului rece.
În România, anvelopele Nordman vor fi oferite pe plaja de dimensiuni 13-17 inch pentru turisme, respectiv 16-19 inch pentru anvelopele dedicate SUV-urilor, iar toate pneurile mărcii Nordman sunt produse în fabricile Nokian, cu aceleaşi materiale şi tehnologii. Marca Nordman nu este tocmai nouă pe piaţa anvelopelor de iarnă, fiind lansată în 2007 în Finlanda, ca apoi să fie oferită în ţările în care nu toţi şoferii doresc să cumpere anvelope premium, fie din raţiuni de cost, fie din raţiuni legate de condiţiile de utilizare, dar vor pneuri care să le asigure un nivel corect de siguranţă şi performanţă la un preţ mai mic.
AM TESTAT: Noile anvelope Nokian xLine şi zLine - cu dedicaţie pentru drumurile şi clima din România
Amplasarea pe piaţă a mărcii Nordman va fi în partea mijlocie a segmentului de preţ, datorită faptului că pneurile oferite folosesc tehnologiile, materialelele şi fabricile Nokian, gama fiind compusă din anvelope premiate în trecut pentru performanţele obţinute sub marca respectivă. Finlandezii au decis să vândă această marcă doar în reţeaua proprie de reprezentanţe, pentru a completa gama Nokian şi pentru a le creşte vânzările retailerilor reţelei Vianor. Cea mai mică anvelopă din gama Nordman are dimensiunea 155/70 R13 şi indicii 75 T pentru gama WR, în timp ce gama WR SUV are cele ma imici anvelope la dimensiunea 215/70 R16 cu indicii 100 H.
Nou record pentru Nokian: 252 km/h pe gheaţă cu o maşină electrică
Marca de anvelope Nordman va fi oferită în România exclusiv de Rotis Lux, importator al mărcii Nokian şi Master Francizor al reţelei Vianor în ţara noastră. Pe lângă Nokian şi Nordman, cei de la Rotis vând şi mărcile Toyo Tires (importator), Continental, Goodyear, Dunlop, Michelin şi Bridgestone.
Nokian prezintă un nou concept de pneu de iarnă: ţinte retractabile, comandate de şofer
pai daca sunt facute cu aceleeasi materiale, tehnologii, in aceleeasi fabrici, cum de vor reusi sa le vanda la un pret mai mic?