Nissan: "Vrem să vindem 1.5 milioane de maşini electrice până în 2016"
Deşi vocile din industrie sunt reticente în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei maşinilor electrice la nivel mondial, Nissan a anunţat astăzi oficial că va lansa şapte noi modele de acest tip până în 2016. Ţinta: locul întâi pe segmentul electricelor.
Deşi piaţa maşinilor electrice începe de abia acum să deschidă ochii în Europa şi în lume, japonezii de la Nissan au planuti mari în ceea ce priveşte cifrele de vânzări ale maşinilor lor cu emisii zero. Într-un comunicat de presă emis astăzi, Nissan anunţă oficial că vrea să devină liderul mondial al vânzărilor maşinilor electrice până în 2016, planul niponilor vizând vânzarea a nu mai puţin de 1.5 milioane de electrice până atunci.
"Din ce în ce mai mulţi clienţi comandă produse care se aliniază la propria scară de valori, iar aici includem şi maşini cu o amprentă de carbon redusă. În acelaşi timp, noi dezvoltăm tehnologii mai verzi şi mai eficiente în fabricile noastre. Nissan vrea să fie parte din soluţia care duce spre o societate sustenabilă de dragul planetei", a declarat Carlos Ghosn, preşedintele Renault-Nissan, într-o conferinţă de presă care a avut loc azi.
Nissan a vândut până acum 15.000 de exemplare ale modelului full-electric Leaf la nivel mondial. Constructorul japonez are în vedere însă lansarea altor şapte modele 100% electrice, unul dintre ele fiind astăzi în curs de dezvoltare cu ajutorul partenerilor strategici de la Daimler.
via | Nissan
ce? sper sa nu fie vorba de 1.500.000 de cartofi dastea nissan bleah. poate un gt-r electric ceva.dar asa no way