Nissan vrea să construiască un frate mai mare al lui Twizy
Nissan lucrează la un vehicul electric urban inovator, bazat pe platforma lui Renault Twizy, informează Automotive News.
Nissan vrea să dezvolte o versiune proprie a lui Twizy, care să îmbine dimensiunile compacte ale unei motociclete cu avantajele unui automobil convențional, informează Automotive News. Ideea nu este nouă pentru cei de la Nissan, japonezii prezentând în trecut un concept numit Land Glider, care urma ideea unui vehicul electric inspirat din motociclete, capabil să se încline atunci când abordează virajele și care să ofere un acoperiș și un nivel de protecție specific unui autoturism. Etienne Henry, șeful departamentului de strategie de produs și planificare de la Nissan, a discutat cu cei de la Automotive News despre viitorul model al constructorului nipon și a reiterat aceste avantaje.
"Twizy încearcă să îmbine aceste atribute, dar noi credem că există mai multe optimizări posibile în aceste direcții. Land Glider este un concept foarte interesant și îmi este clar că trebuie să oferim o soluție eficientă în materie de dimensiuni compacte, în ceea ce privește utilizarea spațiului. Probabil că vom oferi un răspuns la această întrebare", explică Etienne Henry, șeful departamentului de strategie de produs și planificare de la Nissan. În trecut, Etienne Henry a fost șef de produs la Nissan pentru prima generație a lui Qashqai, iar acesta a spus că viitorul model va îmbina avantajele unei motociclete cu avantajele unui automobil într-un mod similar cu cel în care Qashqai a îmbinat punctele forte ale unei compacte cu design-ul și avantajele unui SUV.
Printre principalele țeluri ale noului model electric de la Nissan se află reducerea aglomerației din zonele urbane, iar un autovehicul de dimensiuni compacte ar ajuta la diminuarea acestei probleme. Mai mult decât atât, spațiul din parcări și de pe șosele va fi folosit într-un mod mai eficient, dacă asemenea vehicule vor deveni populare și răspândite pe piață. Conaționalii lor de la Toyota au prezentat și ei un concept care prezintă un vehicul electric cu trei roți și caracteristici similare, acesta urmând să intre în producție în viitorul apropiat, cu toate că va fi vorba despre o serie limitată.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Asta-i viitorul !!