Nissan pregăteşte un 370Z electric
Nissan va muta sistemul de propulsie de pe Leaf pe 370Z, urmând să scoată pe piaţă prima sportivă electrică din istoria mărcii japoneze.
Nissan plănuieşte să dezvolte o sportivă cu propulsie electrică, aceasta urmând să aibă la bază platforma actualului Leaf, primul model electric Nissan. Deşi nu există încă detalii legate de acesta, primele informaţii arată că noul model va împrumuta designul coupe-ului 370Z.
Sportiva Nissan nu va fi singurul model care va împrumuta baza lui Leaf, constructorul japonez urmând să producă modele electrice sub sigla Infiniti.
Platforma lui Leaf este văzută deja ca una de succes, în ciuda faptului că modelul nici măcar nu a ieşit oficial pe piaţă. Aprecierile publicului se reflectă însă în numărul de comenzi pe care clienţii le-au realizat până acum, întreaga producţie planificată de Nissan pentru 2010 (19.000 de exemplare) fiind deja acontată de cei care şi-au dorit o maşină electrică accesibilă ca preţ.
Nissan Leaf are un motor electric care dezvoltă 109 CP alimentat de un set de baterii litiu-ion care îi acordă modelului japonez o autonomie de 160 de kilometri.
via | Leftlane
Imediat va veni un expert gen Hadouken care a condus 100 000 kilometri de pe bancheta din spate si ne va spune cum sta treaba cu acest 370z electric. Nimeni nu se poate pune cu noua vedeta a review-urilor automobilistice, domnul Hadouken. Fantastic! :))