Nissan oprește producția modelului Qashqai la fabrica sa din China

Publicat duminică, 23.06.2024 13:27 de Silvian Irimia

La doar 4 ani după inaugurarea uzinei Changzhou unde se fabrica exclusiv SUV-ul Qashqai, Nissan a decis să pună stop producției, din cauza concurenței locale.

Un purtător de cuvânt al producătorului japonez a declarat că fabrica operată de Nissan și partenerul său Dongfeng Motor din Changzhou, care produce aproximativ 130.000 de modele Qashqai pe an, și-a oprit producția.

Producția totală a Nissan în China este de 1,6 milioane de vehicule, fabricate în 8 uzine răspândite în toată țara. Uzina din Changzhou reprezintă 8% din producția sa.

Datele publice arată că, în 2018, Nissan a semnat un acord cu Guvernul Municipal Changzhou pentru a reorganiza baza din Changzhou. Dongfeng Motor Co. a fost înființată și a început producția în 2020.

Pe 18 noiembrie 2020, fabrica a lansat oficial prima mașină. Cu toate acestea, în mai puțin de patru ani, cea mai nouă fabrică Nissan în China a fost închisă.

Din ianuarie până în mai 2024, vânzările cumulate ale producătorului japonez în China au fost de 286.445 de unități, o scădere de 1% față de anul precedent. Aceste scăderi au apărut, în mare parte, din cauza producătorilor locali care vând vehicule electrice la preţuri similare cu ale maşinilor cu motoare pe ardere internă.

  • Trilulilu, duminică, 23.06.2024 15:06

    Nissan n-ar fi trebuit să scape de Goshn.

  • George Simion, luni, 24.06.2024 07:18

    superb! electrice la pret de termice! restul va fi istorie!

  • ::, luni, 24.06.2024 14:38

    CHINA... THE NEW "JAPAN"

  • Dutz, luni, 24.06.2024 17:49

    Va fi… in 2100+ ;) Deci, ai dreptate mai Simioane, orice aberație poate fi adevărată… dar, doar in viitor, ca acuma electricele au scăzut din nou în mai, dar după cum vezi nici o grabă în a recunoaște dezastrul, viitorul va fi… cu sau fără noi ;)

  • alex_cu_a_mic, marţi, 25.06.2024 13:55

    De cand e o scadere de 1% motiv de inchis o fabrica? Si de cand e de abandonat o piata cu 5-6-700k vanzari pe an?