Nissan Juke-R, confirmat oficial

Publicat marţi, 04.10.2011 16:10 de Sebastian Toma

Oficialii Nissan au confirmat debutul unei versiuni a lui Juke echipată cu motorul lui GT-R R35 şi au anunţat că vor construi două exemplare ale acestui model.

Oficialii Nissan au confirmat faptul că vor construi un Juke echipat cu trenul de propulsie al lui GT-R. Modelul se va numi Juke-R, va avea drept de circulaţie pe drumurile din Europa şi Japonia şi este construit alături de specialiştii de la RML într-o colaborare inedită cu tehnicienii Nissan Technology Centre for Europe. Sub capota lui Juke va sta un motor V6 twin-turbo de 530 CP şi 612 Nm, cuplat unei transmisii cu şase trepte şi două ambreiaje.

Transmisia este de tip trans-axle, ceea ce înseamnă că va fi montată pe puntea spate, sub portbagaj. Juke-R va avea tracţiune intregrală şi preia sistemele de suspensie, frânare şi direcţie ale lui GT-R R35. Exteriorul va primi şi el o serie de modificări, urmând să fie echipat cu un kit aerodinamic din fibră de carbon, care va integra o serie de tuşe în stilul lui GT-R. Jantele din aliaj ale acestui model sunt forjate şi au o dimensiune de 20 de inch şi sunt echipate cu anvelope de performanţă.

Interiorul a primit două scaune de competiţie, echipate cu centuri în cinci puncte şi un bord modificat, care va face loc sistemelor de personalizare ce intră în echiparea standard a lui GT-R. Nissan va construi două exemplare ale lui Juke-R. Unul dintre acestea va avea postul de conducere pe partea stângă, în timp ce al doilea va avea postul de conducere pe partea dreaptă. Scopul celor două vehicule este de prezentare a capacităţilor celor două companii, alături de înglobarea celor mai interesante modele din gama Nissan într-un singur ambalaj.

Via | Nissan

  • ionele, marţi, 04.10.2011 19:59
    ...

    Arata extrem de agresiv acest mic SUV, daca ar veni si cu un pret pe masura cred ca ar face mare valva pe piata :)

  • tzenu_bmw, marţi, 04.10.2011 21:20
    @ionele

    scopu acestei 'pochet rochet' este strict publicitar...... citeste articolu cu atentie.......

  • @tzenu_bmw, miercuri, 05.10.2011 09:06

    E un proiect "dement" ! Nici nu avea cum sa nu iasa in evidenta. Scopul a fost sa arate ca Nissan POATE si o face din pasiune pt automobile