Nissan 370Z a primit un facelift discret
Nissan i-a aplicat un facelift lui 370Z. Modelul a primit un sistem audio îmbunătăţit, ornamente noi la interior şi mici modificări estetice.
Nissan a adus la Salonul Auto de la Chicago facelift-ul lui 370Z. Modelul se mândreşte cu o faţă schimbată subtil şi echipată cu lumini de zi cu LED-uri, jante noi din aliaj şi alte mici modificări. Facelift-ul lui 370Z va fi oferit atât în versiunea Coupe, cât şi în versiunile Roadster ale modelului nipon. Cea mai performantă iterare a lui 370Z, versiunea Nismo, primeşte un sistem audio Bose cu două difuzoare suplimentare şi două subwoofere. Modelul respectiv este echipat şi cu un set de jante din aliaj de 19 inch şi cu furtune de frână preluate de la GT-R pentru a oferi performanţe superioare la frânare. Modificările estetice aplicate odată cu facelift-ul nu i se aplică şi lui Nismo 370Z.
Motorizarea V6 de 3.7 litri a modelului rămâne neschimbată. Nissan 370Z dezvoltă 328 CP la 7.000 rpm şi 363 Nm la 5.200 rpm. În versiunea Coupe cu transmisie manuală cu şase trepte, modelul are nevoie de 5.3 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate atinge o viteză maximă de 250 km/h. Consumul mixt de carburant al acestei versiuni este de 10.6 litri la sută. Versiunea cu transmisie automată cu şapte trepte a lui 370Z are nevoie de 5.6 secunde pentru sprint-ul 0-100 km/h şi are un consum mixt de 10.5 litri la sută.
Nissan a introdus două nuanţe noi în gama 370Z, numite Magma Red şi Midnight Blue. Modelele echipate cu pachetul Sport primesc etrieri vopsiţi în roşu şi amortizoare reconfigurate. Facelift-ul lui 370Z este aşteptat să ajungă în reprezentanţele Nissan începând cu luna iunie a anului curent.
Via | Carscoop
Au cam disparut "dintii de Dracula", si cam seamana cu predecesorul 350Z din cauza Led-urilor noi. Pacat, imi cam placeau "dintii de vampir"!:)