Modelul electric Nissan Leaf va dezvolta sunete artificiale
Din cauza faptului ca un model 100% electric nu poate fi auzit de toți pietonii la rulare, Nissan a dotat primul său model electric cu difuzoare care țin locul sunetelor unui motor clasic.
Nissan a dezvoltat un set de sunete pe care modelul electric Leaf le va produce în timpul funcționării. Sunetele pe care Nissan Leaf le va produce variază de la o frecvență de 600 Hz până la 2.500 Hz. În funcție de viteza cu care se rulează sau de stadiul în care se află mașina (accelerare sau decelerare), sunetele produse de Leaf vor varia de la o frecvență ridicată la una scăzută.
În momentul în care mașina este pornită, sunetele vor fi mai ridicate, pentru ca pietonii să sesizeze acest lucru. În timpul mersului cu spatele sistemul va genera sunete intermitente, iar odată cu depășirea vitezei de 30 km/h sistemul va genera sunete cu o frecventă înaltă. Sistemul este controlat prin intermediul unui computer și al unui sintetizator aflat pe consola centrală, iar sunetul va fi produs de o boxă aflată în compartimentul motor.
Prin intermediul unui comutator, șoferul va putea închide temporar sistemul sonor al lui Leaf. La repornirea mașinii, sunetele își vor face imediat simțită prezența.
Via | Nissan
credeam ca poluarea fonica e o problema. La viteze mari presupun ca se opreste din zgomot, sunetul pneurilor fiind deajuns imho