Modelele Mercedes vor avea sistem start-stop
Mercedes a anuntat ca intentioneaza sa echipeze intreaga sa gama de modele cu sistem start-stop.
Dupa ce BMW a introdus sisteme start-stop si pe Seria 1 si pe Seria 3, Mercedes declara ca va urma exemplul contracandidatilor din Munchen. Asa cum va anuntam dimineata, primul model pe care DaimlerChrysler il va oferi gata echipat cu tehnologia start-stop va fi noul Smart Fortwo Micro-Hybrid, pregatit sa debuteze in showroom-uri la sfarsitul acestui an.
Thomas Weber, seful Centrului de cercetare si dezvoltare Mercedes, a declarat ca intreaga gama a constructorului german va fi echipata cu aceasta tehnologie, care potrivit specialistilor va reduce consumul cu aproximativ 13% in blocajele din trafic. Weber a declarat ca tehnologia este disponibila si este doar o chestiune de timp pana cand ea va echipa toate modelele Mercedes.
Surse neoficiale afirma ca Mercedes ar putea sa aduca versiunea cu propulsor V6 a limuzinei S-Klasse, echipata cu tehnologie start-stop, chiar in septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.
Volkswagen punea sistemul asta pe Polo acu` vreo 10 ani...da` nu prea a avut cine sa-l aprecieze atunci...