Modelele hibride şi electrice Toyota vor fi încărcate wireless

Publicat marţi, 03.05.2011 10:25 de Cornel Șocariciu

Toyota a semnat un parteneriat cu compania americană WiTricity pentru dezvoltarea unui sistem de reîncărcare wireless a bateriilor modelelor hibride şi electrice.

Constructorul japonez Toyota va lucra împreună cu compania americană WiTricity pentru a implementa un sistem prin care bateriile modelelor hibride şi electrice vor putea fi încărcate wireless. Tehnologia pe care compania din Massachusetts o deţine are la bază cuplajul inductiv şi fenomenul de rezonanţă, care permit transferul energiei fără contact direct.

Acest concept oferă performanţe superioare comparativ cu tehnologia care utilizează inducţia electromagnetică. Oficialii Toyota sunt de părere că încărcarea bateriilor fără a utiliza contact direct reprezintă viitorul pas ce poate fi implementat în industria auto. Prin colaborarea cu cei de la WiTricity, Toyota doreşte accelerarea procesului de dezvoltare şi implementare al acestei tehnologii.

Parteneriatul dintre cele două companii ilustrează strategia "Toyota Global Vision" şi are ca scop prezentarea viitorului în ceea ce priveşte mobilitatea, iar reîncărcarea fără fir este doar una dintre tehnologiile pe care niponii vor să o dezvolte.

Via | Autodeclics

  • tomita, marţi, 03.05.2011 10:46

    mda. dar de asemenea ca si la aparatele electrice (de intretinere) care folosesc acest sistem, pretul va fi unul MULT mai mare decat la un sistem standard. intr-adevar este pasul normal si de viitor, dar f scump la inceput. si oricum masinile electrice sunt scumpe in sine, acest pas le va face exotice. macar performantele de ar fi saantoase. sau poate fi un pas marsav de distragere a atentiei de la adevarata problema. capacitatea de stocare a acumulatorilor. Nu e nevoie de incarcare wireless cand exista o infrastructura electrica super-bine dezvoltata la nivel global. Trebuie doar mufa 220v/110v sa ai la masina si sa te conectezi oriunde. Dar nu, asta ar scoate de sub controlul corporativ posibilitatea de a te incarca la baterii. Trebuie doar in statiile autorizate (care platesc acea baza de incarcare) si prostul care isi cumpara masina dependenta de acea baza.

  • SERD, marţi, 03.05.2011 11:02
    Toate au un inceput!

    Ganditi-va la o retea de drumuri,macar in orase care au acest sistem,si sa platesti doar cat curent "absorbi' !

  • paul, marţi, 03.05.2011 12:21
    tomita

    foarte bine spus, dar daca stau sa ma gandesc o masina care s-ar putea incarca singura, de exemplu poate avea un mici motor cu ardere interna sa zic de 125 cmc care sa mearga ala o turatie constanta mica si sa functioneze cu GPL sau cu ulei de rapita (cum ar fi dieselu). ar mai fi posibiliatea de a reincarca bateriile cu un sistem regenerativ de energie de frictiune de la franare, de asemenea s-ar putea utiliza doua motoare trifazate unu sa propulseze si altu sa fie ca generator si sa fie invartit de angrenajul motrului electric, se poat monta panouri fotovoltatice pe plafon capota, portbagaj, dar desigur astea nu fac decat sa sporeasca costul asa cum fac si bateriile in leasing si costul si taxele lor dar macar asa cum ama dat exemplu ar creste autonomia. mai ramane hidrogenul care ar putea fi solutia desi pilele de combustie sau stocarea sunt f scumpe, hmmm?

  • unckle, marţi, 03.05.2011 12:35

    ideea este destul de veche .. faptul ca numele Toyota a aparut langa ea poate fi considerat ca "noutate" ... dar tehnologia, desi promite multe, mai are multe de invatat pana cand va fi capabila sa transmita cantitatile necesare unei masini (tehnologia fiind initial dezvoltata pentru laptoape, care nu ar mai avea nevoie de aliemntare .. daor il pui pe masa .. "si merge" :P)

  • tomita, marţi, 03.05.2011 15:12

    o instalatie de generare a electricitatii pentru o casa (americana, la padure - deci o mini-ferma la noi) care consta atat intr-un sistem cu hidrogen (apa &stuff, etc..) cat si unul cu panouri fotovoltaice, costa 500k dolari si produce electricitate suficienta pt acea "mosie" cat si sa alimenteze un pick-up electric (parca toyota testate pt prima data cu pick-ul pe baterii) si sa dea inapoi in reteaua electrica curent suficient. acesl sistem a fost prezentat O SINGURA data intr-un reportaj green, si gata. era aproximat un perpetum mobile prin prisma faptului se combinau cele 2 sisteme componente si isi generau reciproc necesarul de materie prima. din nefericire nu se doreste raspandirea ideii aceleia si a fost suprimat din alte emisiuni viitoare.

  • bolovan, marţi, 03.05.2011 15:49
    hua?

    tomita cat zici matale ca-i costul unei instalatii? 500K? poate pentru un sat intreg. Eu vreau sa-mi pun la casa (deh...casa la tara, consum destul de mare de curent). Si dupa spusele celor de la sharp...ma costa pe celule fotovoltaice aproximativ 1000 USD cu tot cu montaj, iar un siste mde stocare cu baterii (cu redresor, stabilizator etc)...ma ajunge pe la 2000 USD. Deci ma ajunge pe la un 3000 USD...pentru un consum de aprox 130 KW energie electrica/luna. P.S. Celulele sunt garantate 25 ani, cu acumulatorii ii mai dificil...

  • tomita, marţi, 03.05.2011 21:57

    daca intelegi ca omul crease un perpetum mobile. din amintiri incerc acum sa prezint. in spatele casei avea 3 butelii (gen astea de gpl de pe la noi) de hidrogen, si nu stiu ce se intampla pe acolo exact. in fine. solutii care sa ne scape de jugul corporativ exista, dar trebuie noi sa nu acceptam solutiile 'la indemana". @bolovan. felicitari daca ti-ai montat acel sistem. acum nu mai tre sa platesti cogenerarea, sau cum ii zice la termenul inventat de baietii din energie sa ne ai fure bani din buzunar.