Modelele Ford vor beneficia de un serviciu de prognoză meteo oferit de AccuWeather
Ford va prezenta la târgul de tehnologie din Las Vegas o funcţie dezvoltată alături de AccuWeather, care anunţă starea vremii şi precipitaţiile de pe un traseu prestabilit.
Ford va participa şi anul acesta în cadrul evenimentului Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, dedicat celor mai noi tehnologii. Constructorii auto şi-au făcut deja un obicei din a prezenta îmbunătăţiri ale sistemelor de navigaţie cu această ocazie.
Ford Life360
Ford vine anul acesta la CES cu mai multe aplicaţii care pot fi instalate pe sistemul său de navigaţie SYNC, ajuns şi el la versiunea cu numărul trei. Cea mai importantă dintre ele se numeşte Life360 şi a devenit acum disponibilă şi pentru Ford Sync.
Aplicaţia exista încă din 2008 şi ajuta aproximativ 48 de milioane de oameni să comunice. Membrii unei familii şi prietenii, mai exact. Ford este primul producător auto care introduce aplicaţia Life360 pe maşinile sale. Scopul americanilor este însă acela de a folosi aplicaţia pentru a-i anunţa pe toţi cei care se află în grupul tău de prieteni că te afli la volan.
Mai exact, Life360 trimite tuturor un mesaj atunci când şofezi pentru ca ei să nu te contacteze prin mesaje scrise care ar putea să îţi distragă atenţia.
Ford AccuWeather
Noutăţile Ford nu se opresc aici. Alături de specialiştii de la AccuWeather, unul dintre cele mai folosite servicii de prognoză meteo, Ford vrea să le ofere şoferilor săi informaţii despre fiecare bucată a drumului pe care îl parcurg.
AccuWeather şi Ford vor putea oferi date despre starea vremii şi despre nivelul de precipitaţii aşteptate pe traseul fixat. Aplicaţia va oferi chiar şi detalii despre ora la care sunt aşteptate precipitaţiile.
Serviciul va fi disponibil pentru mai multe ţări dezvoltate, cum sunt Canada, Marea Britanie, Statele Unite, Irlanda şi Japonia. Potrivit Ford, informaţiile oferite de AccuWeather vor fi preţuite în special de cei care fac naveta între două oraşe.