Mister elucidat: noua generație Ford Fiesta ST are un motor 1.5 EcoBoost cu doar trei cilindri care dezvoltă 200 CP
Premieră absolută în gama modelelor semnate de divizia Ford Performance: un motor cu trei cilindri își face debutul pe un model din gama sportivă Ford. Noua generație Fiesta ST vine cu 200 CP storși dintr-un EcoBoost de 1.5 litri. Diferențele vor fi resimțite la consum și emisii, care scad.
După o perioadă de teasing în care singurele informații legate de noua generație Ford Fiesta ST au fost reprezentate mai degrabă de zvonuri neconfirmate, Ford a anunțat astăzi printr-un comunicat oficial detaliile tehnice și nu numai ale versiunii sportive Fiesta. Noua generație Fiesta ST aduce o serie de noutăți absolute în gama Ford, cea mai importantă fiind faptul că devine primul model al seriei Ford Performance care oferă un motor cu trei cilindri.
Ford Fiesta ST: date esențiale
● Noua generație ST va fi construită pe baza noii generații Fiesta, prezentată oficial în toamna anului trecut și încă nelansată în Europa.
● Fiesta ST va utiliza un motor EcoBoost de 1.5 litri cu trei cilindri de 200 CP. Este prima dată când divizia Ford Performance anunță un model sport cu motor cu trei cilindri. În generație anterioară, Fiesta utiliza un 1.6 EcoBoost de 182 sau 200 CP.
● O altă noutate absolută este apariția unor moduri selectabile care transformă răspunsul motorului, direcția, suspensiile și sunetul evacuării. Acestea se numesc oficial Drive Modes și oferă trei moduri de selecție: Normal, Sport și Track.
● Date tehnice: 200 CP, 280 Nm. Performanțe: 0-100 km/h în 6.7 secunde (accelerație identică cu cea a vechiului Fiesta ST200). Viteza maximă nu a fost încă anunțată.
● Motorul cu trei cilindri de pe Fiesta ST este dotat cu un sistem de dezactivare a unuia dintre cilindri. Când motorul nu se află în sarcină, cum ar fi la rularea la viteze mari pe autostradă, un cilindru este "oprit" pentru ca mașina să consume mai puțin combustibil. Activarea sau dezactivarea au loc în 14 milisecunde. "De 20 de rapid decât clipim", spun cei de la Ford în comunicatul de presă.
● Consumul motorului 1.5 EcoBoost nu a fost încă anunțat oficial. Știm însă nivelul de emisii: 114 grame CO2/km, cu 26 de grame mai puțin decât în cazul versiunii anterioare echivalente (Fiesta ST200).
● La fel ca Fiesta "normală", noua generație Fiesta ST beneficiază de un sistem multimedia SYNC 3, ultima iterare a ecosistemului de infotainment dezvoltat de Ford. acesta este compatibil Apple CarPlay și Android Auto.
● Designul exterior aduce modificări mai degrabă de finețe decât unele radicale. Spoilerele față și spate sunt redesenate, grila primește sigla ST, iar jantele de 18 inch sunt dedicate acestei versiuni. Apare u nuanță specială nouă care se numește Liquid Blue.
● La interior, Fiesta ST include scaune Recaro, volan cu zona inferioară teșită și o serie de soluții personalizabile pentru levierul cutiei de viteze, volanul, mânerele ușilor și zona decorativă de pe planșa de bord.
● Noul model va fi prezentat oficial în 7 martie la Salonul Auto de la Geneva, iar debutul în showroom-uri va avea loc la începutul anului 2018.
interesant, interesant : 3 cilindri sant mai putini decat 4, dar 1.5 e mai bine decat 1.0 cum estimau unii jurnalisti si unii oficiali de la ford. performantele exista in ciuda cilindrilor mai putini, si sper ca tinuta de drum si elementul fun care au facut cunoscuta fiesta sa ramana.