Miroase a crossover scandinav: prima imagine a noului Volvo XC60
Volvo a publicat o primă imagine a viitorului XC60. Teaserul trădează aspectul frontal și designul blocurilor optice față.
După ce a lipsit de la ultimele saloane auto europene, Volvo revine la Geneva cu o surpriză importantă. Este vorba despre noua generație a crossover-ului XC60, un model care duce și în prezent, după o carieră îndelungată, greul vânzărilor Volvo la nivel mondial.
Noua generație va vedea lumina zilei în data de 7 martie, cu ocazia primei zile de presă a salonului elvețian. Pentru a pregăti publicul de lansare, Volvo a publicat un prim teaser oficial, care trădează câteva detalii din aspectul părții frontale.
Cum era de așteptat, motivul LED-urilor diurne sub forma ciocanului lui Thor se va păstra. Ele vor fi însă alungite pentru a se uni cu grila frontală. Volvo XC60 va împrumuta mult din designul fratelui mai mare XC90, dar va încerca să le ofere clienților un profil ușor mai atletic.
La interior, crossover-ul suedez va prelua în mare așezarea și logica mult-apreciatelor interioare ale fraților mai mari din gama 90. Piesa centrală a habitaclului va fi display-ul vertical împrumutat tot de la XC90, așa cum se va întâmpla și în cazul volanului tipic Volvo.
Diferențele dintre XC60 și frații mai mari deja lansați se vor referi mai ales la designul bordului în zona pasagerului din dreapta, acolo unde liniile orizontale vor primi o interpretare 3D ceva mai "jucăușă" în comparație cu XC90.
nu inteleg ce se insista pe chestia asta cu ciocanul lui thor, fiecare producator are un model de design led pt faruri. faptul ca seamana vag cu un ciocan nu il face cu nimic mai special