Mini va lansa un coupe sportiv botezat Broadspeed

Publicat marţi, 21.07.2009 12:07 de Bogdan Mirică

Salonul Auto de la Frankfurt va marca debutul unui coupe sportiv in gama Mini, care se va numi Broadspped. Acesta va fi acompaniat in scurt timp de mult asteptatul Mini Speedster.

Asa cum va anuntam si cu ceva timp in urma, Mini pregateste un nou model in gama sa, un derivat mult mai sportiv, cu acoperis rabatabil. Se pare ca BMW a dat unda verde proiectului iar un concept care sa anticipeze viitoarea versiune de serie este asteptat sa debuteze in cadrul Salonului de la Frankfurt din aceasta toamna.

Modelul decapotabil, care se va numi cel mai probabil Mini Speedster, va fi insotit si de o varianta coupe, despre care au inceput sa apara de asemenea o multime de zvonuri. Informatii neoficiale anunta coupe-ul ca fiind un continuator al legendarului Broadspeed GT Coupe din 1966, model care a ramas in istorie pentru puterea sa de la vremea aceea, mai exact cei 90 de cai de sub capota. In aceste conditii, coupe-ul contemporan ar putea sa primeasca si el numele Broadspeed.

Data lansarii a fost estimata in jurul anului 2011, coupe-ul urmand sa fie primul model lansat, urmat apoi de Speedster. In aceste conditii, Cooper JCW pierde topul gamei Mini in favoarea unei alt model, mult mai orientat catre performanta, dar care va fi probabil disponibil si in versiunile Cooper si Cooper S din cauza normelor actuale de poluare.

Viitoarele Mini Broadspeed si Speedster vor fi ultimele modele pe care constructorul britanic le va dezvolta pe platforma R57 si care vor folosi actuala gama de motorizari.

via | Motoring Fil e