Michael Schumacher, internat la un spital din Paris: fostul campion mondial va urma un tratament bazat pe transfuzii cu celule stem

Publicat marţi, 10.09.2019 17:42 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a fost internat într-un spital din Paris pentru a urma un tratament bazat pe transfuzii cu celule stem, potrivit presei franceze.

Familia lui Michael Schumacher nu a mai oferit niciun fel de informație oficială cu privire la starea de sănătate a septuplului campion mondial, chiar dacă au trecut aproape 6 ani de la accidentul suferit la schi.

Publicația franceză Le Parisien a anunțat însă că germanul a fost internat luni după-amiază în spitalul Pompidou din sud-vestul Parisului pentru a urma un "tratament secret".

Publicația citată susține că Schumacher va urma un tratament bazat pe transfuzii cu celule stem care va fi coordonat de chirurgul francez Philippe Menasche, însă nu a oferit nicio informație suplimentară pe marginea acestui subiect.

Până în prezent, purtătorul de cuvânt al lui Schumacher nu a făcut niciun comentariu oficial despre acest subiect. Totuși, este cunoscut faptul că familia sa preferă să fie discretă, motiv pentru care este puțin probabil să apară un comunicat oficial despre starea actuală de sănătate a fostului pilot.

De altfel, cel mai recent comunicat al familiei a fost publicat în luna ianuarie a acestui an, când Schumacher a împlinit 50 de ani. La vremea respectivă, familia a menționat însă doar că Schumacher "este pe mâini bune".

Via Reuters

  • Anonim, miercuri, 11.09.2019 07:56

    Din pacate Schumacher a devenit un cobai pentru doctori !

  • @vitelulcracanat, miercuri, 11.09.2019 09:47

    iti trebuie inteligenta ca sa recunosti inteligenta..

  • Sumi7, miercuri, 11.09.2019 16:33

    Fortza Schumacher. Sa speram ca isi va revenii marele campion!

  • Scrooge, miercuri, 11.09.2019 18:39

    @anonim....la starea in care e are alta alternativa ?

  • Schumi champ, miercuri, 11.09.2019 20:01

    Nu are ce sa mai revina. Cu tot regretul, e un cadavru viu. Uneori trebuie sa iti asumi demnitatea de a-i lasa pe oameni sa se duca. Povestea de la Paris are ca scop incercarea de a opri colapsul organelor interne. Cine a "sapat" putin stie despre ce vorbesc. Omul e pe moarte.

  • JugaruGabi, miercuri, 11.09.2019 20:40

    @Scumi champ... Bai, si eu am sapat destul de mult si am gasit asta: https://www.mirror.co.uk/sport/formula-1/michael-schumacher-conscious-after-undergoing-20007185 https://www.thesun.co.uk/news/9904629/michael-schumacher-conscious-hospital-stem-cell-treatment-nurse-reveals-f1-chief-jean-todt-visited-legend-45-minutes/ https://www.telegraph.co.uk/news/2019/09/10/michael-schumacher-paris-hospital-stem-cell-therapy/

  • Schumi champ, miercuri, 11.09.2019 23:29

    "Schumacher will receive stem cells to obtain an anti-inflammatory effect throughout his system, Le Parisien suggests."-Jugarule, daca sapi mai adanc, nu doar la suprafata stirii de azi vei vedea singur ce inseamna asta fara sa fii medic de profesie.

  • Sumi7, joi, 12.09.2019 10:27

    Mort sau viu, Michael Schumacher si-a castigat nemurirea alaturi de marii piloti ai lumii: Ayrton Senna , Alain Prost, Nelson Piquet , Niki Lauda, Juan Manuel Fangio sau Jackie Stewart. Restul sunt vorbe care se vor pierde in vant!

  • Joker, duminică, 15.09.2019 13:30

    Păcat ca fani nu stiu nimic despre el, aici a gresit familia

  • JugaruGabi, marţi, 17.09.2019 16:20

    @Joker, familia decide pentru asta. Nu sunt obligati sa spuna nimanui nimic. Nu exista vreun contract care sa ii oblige sa ofere informatii iar viata privata e viata privata, indiferent ce vedeta esti. @Schumi champ: rol anti-inflamator are si un banal paracetamol si se intampla tot in tot corpul. Cine are cunostinta despre celulele stem, stie in intregime rolul lor si cum lucreaza intr-un organism. Cred ca doctorii stiu mai bine decat noi ce se intampla acolo. Nu ne asteptam la minuni, ne asteptam sa faca progrese catre o viata apropiata de normalitate.