Mercedes SLS AMG E-cell dezvoltă 533 CP şi 800 Nm
Mercedes-Benz a dezvăluit detaliile tehnice ale versiunii electrice a lui SLS 63 AMG. Pentru moment, nu a fost anunţată data de lansare a acestui model, dar ne aşteptăm la un debut în următorii patru ani.
Versiunea electrică a lui Mercedes-Benz SLS AMG dezvolta 533 CP şi un cuplu motor de 880 Nm. Modelul poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4 secunde şi este echipat cu baterii litiu-ion. Detaliile tehnice menţionate mai sus sunt valabile pentru prototipul acestui model, versiunea de producţie nefiind încă definitivată. Pe de altă parte, autonomia şi timpul necesar încărcării unui SLS AMG E-Cell sunt elemente nedezvăluite.
În comparaţie cu versiunea standard a lui SLS AMG, versiunea E-Cell are o grilă faţă mai lată, blocuri optice cu LED-uri, fante de aerisire suplimentare pe capotă şi jante de aliaj de 19 şi 20 inch. Partea frontală primeşte jante din aliaj uşor de 19 inch, îmbrăcate cu anvelope de 265/35, în timp ce roţile din spate primesc anvelope de 295/30. La nivelul interiorului, modelul are aceleaşi elemente ca şi versiunea sa pe benzină, cu menţiunea că lipseşte turometrul şi indicatorul de carburant. Cele două elemente au fost înlocuite de un sistem de monitorizare a stării de încărcare a acumulatorilor.
O altă modificare o reprezintă suspensia multilink pe faţă şi pe spate, care i-a ajutat pe inginerii Mercedes să adapteze noile motoare electrice, câte unul pentru fiecare roată. Data de lansare a lui SLS AMG în versiune electrică nu a fost încă anunţată. Lansarea acestei versiuni face parte din strategia companiei germane de a reduce emisiile de carbon şi consumul de carburant la nivel de gamă, strategie care trebuie urmată îndeaproape până în 2015, când va urma o altă strategie de dezvoltare.
Via | WorldCarFans
si autonomia? aia e baza...