Mercedes SL63 AMG IWC, precizie elvetiana
Mercedes si IWC, un producator elvetian de ceasuri, si-au unit fortele pentru a crea o editie speciala a modelului SL63 AMG.
Inainte de a ajunge in showroom-urile din toata lumea, Mercedes SL se bucura deja de o editie speciala, creata in colaborare cu producatorul elvetian de ceasuri IWC.
Constructorul german de automobile si producatorul elvetian IWC nu sunt la prima colaborare de acest gen. In 2004 in urma parteneriatului dintre cele doua companii a luat nastere Mercedes CLS55 AMG IWC Engineer.
Editia speciala de anul acesta a fost dezvoltata pe versiunea de performanta SL63 AMG si va fi limitata la doar 200 de exemplare. La exterior, designul gandit de AMG pentru SL63 nu a fost modificat, singurul detaliu ales sa individualizeze editia speciala fiind vopseaua alba perlata.
Interiorul a primit insa piele nappa in culoarea maro Tobago, insertii de fibra de carbon in consola centrala si in portiere si praguri personalizate cu logo-ul IWC.
Sub capota propulsorul ramane neschimbat oferind aceeasi 525 de cai putere si un cuplu motor de 630 Nm. Multumita acestor resurse impresionante decapotabila poate accelera de la 0 la 100 de km/h in 4.6 secunde si poate atinge o viteza maxima de 300 km/h.
Viitorii clienti ai editiei speciale SL63 AMG vor primi din partea IWC si un ceas de colectie botezat Grosser Ingenieur, cu carcasa din inox si capac transparent ce dezvaluie mecanismul automatic Pellaton.
via | MotorAuthority
Reusit noul face-lift pentru SL. Sunt convins ca o sa mai fie si alte editii speciale !