Mercedes C350 Plug-in Hybrid: noua versiune promite o autonomie electrică de 31 de kilometri
Mercedes lărgeşte gama actualului Clasa C cu o nouă versiune hibridă, prezentată în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Este vorba despre C350 Plug-in Hybrid.
Mercedes lucrează la o adevărată ofensivă hibridă, inaugurată anul trecut cu noul S500 Plug-in Hybrid, versiunea ecologică alimentată la priză a actualului Clasa S.
Mercedes-Benz S500 Plug-in Hybrid: consum mediu de 3.0 litri la sută
Constructorul din Stuttgart continuă proiectul său odată cu Salonul Auto de la Detroit, unde introduce noul C350 Plug-in Hybrid, versiunea hibridă alimentată la priză a actualului Clasa C. Este cel de-al doilea model de acest tip din cele 10 programate să ajungă pe piaţă în următorii trei ani.
Configuraţia noului C350 Plug-in Hybrid include un motor pe benzină de 2.0 litri, regăsit şi pe C250, alăturat unei unităţi electrice. Dacă motorul convenţional livrează 208 cai la 5500 de rotaţii şi un cuplu motor de 350 de Nm, agregatul cu zero emissii contribuie şi el cu 80 de cai putere şi alţi 340 de Nm.
Graţie acestui ansamblu, Clasa C ajunge să beneficieze de 275 de cai şi de un cuplu extrem de generos, de 600 Nm, toate administrate cu ajutorul unei transmisii automate 7G-tronic cu şapte trepte. Resursele ansamblului hibrid sunt transmise axei posterioare pentru a imprima un sprint de la 0 la 100 de km/h în 5.9 secunde şi o viteză maximă de 250 de km/h.
Fiind un model hibrid alimentat la priză, Mercedes C350 Plug-in dispune şi de o baterie litiu-ion, capabilă să ţină în viaţă motorul electric vreme de 31 de kilometri. Bateria cântăreşte 100 de kilograme şi a fost amplasată în portbagaj, unde reduce uşor din spaţiul pentru bagaje.
Noul Mercedes C350 Plug-in Hybrid poate fi considerat un campion al eficienţei, având în vedere că emisiile sale ajung la doar 48 de g/km, iar consumul mediu pe primii 100 de kilometri parcurşi poate fi de numai 2.1 litri/100 de kilometri.
consuma pe PRIMIA SUTA 2.1%,SI APOI?.castigul e la poluare,dar si curentul de incarcare nu e gratis. DE ce nu se spune cati kw se consuma la o incarcare?Unii ar spune ca cine are bani de mercedes nu intreaba de asa detalii,totusi trebuie de stiut!