Mercedes-Benz recheamă în service SUV-ul electric EQC: posibilă defecțiune la un șurub al diferențialului

Publicat miercuri, 30.10.2019 12:43 de Daniel Popescu

Mercedes-Benz a anunțat că recheamă în service o parte dintre SUV-urile electrice EQC din cauza unui șurub la diferențial care poate ceda în timp și poate crește riscul unor accidente.

Mercedes-Benz a început producția lui EQC în luna mai a acestui an, iar SUV-ul electric poate fi comandat și de pe piața din România începând din luna iulie.

Constructorul german a identificat însă deja o posibilă defecțiune tehnică, motiv pentru care a anunțat un recall la unele dintre unitățile deja comercializate. Mercedes-Benz susține că defecțiunea este la un șurub al diferențialului care prezintă riscuri de calitate.

"Daimler AG a determinat că, pe anumite unități EQC, este posibil ca șurubul de la diferențialul frontal să nu întrunească condițiile de fiabilitate. Prin urmare, nu este exclus ca acest șurub să cedeze în timp", a precizat Mercedes-Benz într-un comunicat de presă.

O defecțiune ar putea să întrerupă transmisia cuplului către axul frontal și să conducă la o oprire bruscă a mașinii, iar în cazuri mai grave părți ale șurubului ar putea bloca diferențialul, ceea ce ar afecta abilitatea șoferului de a controla mașina, sporind riscul producerii unui accident.

Mercedes-Benz nu a anunțat câte unități EQC sunt afectate de recall, însă publicația germană KFZ Betrieb susține că este vorba despre 1.700 de unități.

Via Reuters

  • zen, miercuri, 30.10.2019 13:36

    Cand scoti modele noi pe banda si le testezi 1000-2000km...... Ca producator ar trebui sa-ti fie rusine cand trebuie sa faci recall-uri....ba ca surubul, ba ca sare lantul distributiei ca la drujba....ba ca pericol airbag....

  • Valius, miercuri, 30.10.2019 16:25

    @zen, adevarat spui.

  • Claudiu, miercuri, 30.10.2019 18:04

    Recall pentru un surub de data asta, alte dati era pentru un cric, am mai auzit cazul cu sina scaunlui reglabil cepoate rugini si tot felul de reparatii mici si ieftine. Asta inseamna de fapt recall-urile in industria auto, cu mici exceptii, se fac doar pentru reparatii ieftine si simple, ca sa dea impresia clientilor cat de "atenti" sunt pentru masinile deja vandute. Singurele exceptii de recall-uri scumpe au fost cele din scandalul Dieselgate sau aribag-urile Takata. Nu o sa te cheme nici un constructor sa faca recall la egr, turbo, casete de directii sau alte piese scumpe, decat daca e fortat in urma unui scandal mare. De regula problemele constatate se repara pentru viitoarele modele produse, iar cele deja vandute raman ignorate, de exemplu probleme distributiei pe lant de la prima generatie de motoare TSI de la grupul Vag.

  • 1481763, joi, 31.10.2019 10:16

    toate ca toate, dar arata exceptional masina asta / iar partea buna, sa zicem asa, e ca recallul e pt o chestie care nu are legatura cu sistemul de propulsie electric