Mercedes-Benz GLC F-Cell: imagini din timpul testelor cu versiunea de pre-producție

Publicat marţi, 05.09.2017 16:21 de Cornel Șocariciu

Mercedes-Benz a publicat o serie de imagini din timpul testelor cu versiunea de pre-producție a lui GLC F-Cell. Debutul oficial va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

La jumătatea anului trecut, Mercedes-Benz a lansat conceptul GLC F-Cell. Prototipul constructorului german folosește celule de hidrogen, dar integrează și un sistem plug-in care permite încărcarea bateriei Li-Ion de 9 kWh pentru o autonomie electrică de circa 50 de kilometri.

Acum, oficialii constructorului german au publicat o serie de imagini din timpul testelor cu versiunea de pre-producție a lui GLC F-Cell. Mercedes-Benz spune că au fost realizate peste 500 de teste individuale, iar convoiul de exemplare de pre-producție a ajuns în Spania, Germania și Suedia.

De asemenea, versiunile de pre-producție au avut de înfruntat temperaturi de -40 de grade Celsius sau 60 de grade Celsius în simulatoarele Mercedes-Benz din cadrul centrului din Sindelfingen. Procesul de testare a noii generații de vehicule cu celule de hidrogen a demarat în urmă cu doi ani, iar în tot acest timp au fost utilizate 200 de tone de hidrogen. 

Debutul lui GLC F-Cell va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își va deschide porțile pentru jurnaliști în 12 septembrie. 

  • petrush, miercuri, 06.09.2017 08:20

    Da ! Sigur ca da ! Dar cu noul diesel de 2.0L.