Mercedes-Benz C-Klasse Edition 1 - versiune specială, disponibilă în următoarele 12 luni
Mercedes va comercializa noul C-klasse alături de o versiune specială, botezată Edition 1. Ea va aduce mai multe detalii de fineţe şi va fi disponibilă de-a lungul a 12 luni.
Mercedes continuă tradiţia versiunilor speciale Edition 1, oferite pentru modelele proaspăt lansate, de-a lungul unei perioade de 12 luni. Invariabil, cel mai nou model al germanilor, Mercedes C-Klasse, va fi răsfăţat cu acelaşi tratament. Rivalul lui BMW Seria 3 şi Audi A4 va fi vândut alături de versiunea Edition 1 pe majoritatea pieţelor din Europa.
Bazat pe nivelul de echipare Avantgarde, noul model va beneficia de logo-uri speciale Edition 1 la nivelul aripilor, va avea parte de jante de 19 inch, vopsite în gri Himalaya, şi va dispune de o largă paletă de culori pentru caroserie: negru, alb polar, argintiu palladium, negru obsidian, argintiu iridium, argintiu diamond, alb designo diamond şi tenoritgrau.
Interiorul vine şi el personalizat cu o tapiţerie din piele Nappa, folosită şi pentru a îmbrăca bordul. Plafonul vine şi el îmbrăcat în textil, în vreme ce covoraşele sunt din velur. Pragurile dispun de un logo Mercedes-Benz iluminat, iar volanul standard este înlocuit de unul AMG, cu trei spiţe, îmbrăcat şi el în piele Nappa. Pielea folosită pentru scaune va fi de culoare albă sau neagră şi va avea cusături diamantate.
Vânzările noului Mercedes C-Klasse Edition1 vor demara în prima săptămână a lunii aprilie.
O masina superba, oricum ai lua-o.