Mercedes a brevetat versiunea cu patru uşi a lui SLS AMG
Mercedes-Benz ar putea lansa o versiune cu patru uşi a lui SLS AMG, arată un set de schiţe înregistrate odată cu patentarea design-ului acestui model.
Mercedes-Benz ar putea duce nişele la un nou nivel, după ce au patentat o versiune cu patru uşi a lui SLS AMG. Modelul respectiv ar avea portierele din faţă cu deschisdere verticală, în tim ce portierele din spate ar avea deschidere inversă. Pe lângă asta, cei de la Mercedes-Benz ar păstra motorul V8 de 6.208 centimetri cubi al lui SLS 63 AMG şi design-ul general al supercar-ului pentru a crea un model de nişă special.
Primele schiţe au fost publicate de americanii de la Autoblog.com şi prezintă un model care nu are montant B fix şi care are un sistem interesant de deschidere a portierelor, nemaiîntâlnit până acum pe un model de serie. Practic, Mercedes-Benz a combinat deschiderea verticală a portierelor cu deschiderea inversă a portierelor, această configuraţie nemaifiind prezentă pe niciun model de serie lansat până acum, fiind o raritate şi printre concepte.
Nemţii sunt concentraţi pe păstrarea unui nivel ridicat de rigiditate a caroseriei fără a afecta prea mult masa lui SLS 63 AMG. Având în vedere lipsa unui montant B, lungirea ampatamentului şi creşterea numărului de portiere, inginerii Mercedes-Benz au o provocare veritabilă în faţă. Dacă experimentul lor va fi unul reuşit, Mercedes-Benz va avea un rival pentru Porsche Panamera şi Aston Martin Rapide.
Via | Autoblog
Bravo Renault !! ;)