McLaren reduce din nou producția hypercar-ului Elva, de la 249 la 149 de unități: britanicii invocă probleme din cauza pandemiei
McLaren a anunțat o nouă reducere a producției hypercar-ului Elva de la 249 la 149 de unități, pe fondul problemelor cauzate de pandemie. Inițial, britanicii voiau să construiască 399 de exemplare Elva.
La finalul anului trecut, McLaren a prezentat noul Elva. Hypercar-ul britanic face parte din gama Ultimate Series și poartă numele celebrului model de competiții care a impresionat publicul larg în anii '60.
McLaren Elva nu are plafon, geamuri laterale sau parbriz și este echipat cu motorul V8 biturbo de 4.0 litri care dezvoltă 815 cai putere. În momentul prezentării, oficialii McLaren au declarat că producția lui Elva este limitată la 399 de unități, prețul de pornire fiind stabilit la peste 1.66 de milioane de euro.
În luna aprilie, Mike Flewitt, CEO-ul McLaren a declarat că producția hypercar-ului va fi redusă până la 249 de unități. La vremea respectivă, surse apropiate de companie au spus că decizia a venit ca urmare a unor estimări greșite în ceea ce privește cererea din piață.
În plin proces de personalizare a exemplarelor Elva în funcție de dorințele fiecărui client, McLaren a transmis acum că producția va fi redusă din nou, de această dată la 149 de unități.
Potrivit informațiilor oficiale, măsura vine în contextul problemelor cauzate de pandemie și de suspendarea producției pentru mai multe luni.
Astfel, McLaren are “locuri limitate” pentru producția hypercar-ului Elva, în timp ce stocul de piese și componente este “compromis”.
Via McLaren
elva nu era cumva nevasta lui elvis?