Mazda pregăteşte un succesor al lui RX-7 cu motor rotativ turbo
Succesorul lui RX-7 s-ar putea numi RX-9 şi va fi echipat cu un motor Renesis turbo. Surse din cadrul companiei Mazda anunţă un debut în 2013.
Japonezii de la Mazda vor crea un succesor al lui RX-7 care va debuta în preajma anului 2013. Modelul va beneficia de un motor rotativ supraalimentat cu o turbină şi ar putea fi denumit RX-9. Acest anunţ vine în ultimele săptămâni de producţie ale lui RX-8, un model care nu va mai fi oferit în 2012 din cauza normelor Euro5 care vor fi aplicate în Europa, norme pe care modelul nipon cu motor rotativ nu reuşeşte să le respecte fără modificări importante la motor. Inginerii Mazda testează diverse versiuni de motorizare pentru a ţine pasul cu rivalii puternici din segment.
Potrivit unor surse din cadrul Mazda, tehnicienii testează chiar şi un compresor electric pentru noul motor, în încercarea de a creşte cuplul motor al unităţii rotative la nivelul unui motor cu pistoane. Cu toate acestea, nu a fost dezvăluită posibilitatea montării unei unităţi supraalimentate de tip DISI Turbo pe acest model, deşi cei de la Mazda beneficiază de câteva unităţi puternice de acest gen, cel mai bun exemplu fiind cea care echipează modelul Mazda3 MPS.
În ceea ce priveşte design-ul noului model, sursa din cadrul companiei japoneze anunţă că va fi folosit limbajul Nagare. Utilizarea acestui limbaj stilistic în condiţiile în care constructorul japonez va utiliza un nou limbaj de design începând cu toamna acestui an este neobişnuită, dar sursa din cadrul companiei nipone declară că Nagare este potrivit pentru RX-9 şi ar trebui să îi confere un aspect deosebit acestui model.
Via | Autocar
f bine si daca o sa faca iar istorie si mai bine...:)