Mazda aprinde imaginația fanilor cu două noi concepte bazate pe roadsterul MX-5
Mazda a dezvăluit două noi concepte bazate pe roadsterul MX-5. unul dintre ele a fost supus unei diete stricte și a ajuns să cântărească aproape cât un Smart.
Mazda are grijă să satisfacă și pretențiile celor mai neobișnuiți fani ai săi. Iar SEMA Las Vegas, cel mai mare salon de tuning și concepte din lume era un moment potrivit. Mazda a dezvăluit două exerciții de design inspirate din creații deja existente.
Mazda MX-5 RF Kuro
Primul pe listă este Mazda MX-5 RF Kuro. După cum o sugerează și numele, prototipul este bazat pe modelul MX-5 RF, adică varianta targa a roadsterului japonez, abia ajunsă pe piața din Europa.
Mazda MX-5 RF Kuro împrumută suspensia față Brembo și frânele lui MX-5 Global Cup, o mașină de circuit. De asemenea, peisajul sportiv este completat cu o evacuare OpenFlash Performance, cu jante de 17 inch preluate de la aceeași Mazda MX-5 de circuit, anvelope BFGoodrich Rival G și un finisaj negru metalic pentru caroserie.
Mazda MX-5 Roadster Evolution
Celălalt concept expus la SEMA se numește MX-5 Spedster Evolution și este o reinterpretare a aceluiași prototip prezentat de japonezi și la SEMA 2015, dar și la Festivalul Vitezei de la Goodwood.
Spre deosebire de atunci, conceptul a reușit să mai piardă încă ceva kilograme. Inginerii au scăpat de alte 45 de kilograme, reușind să ajungă la un total de numai 898 de kilograme.
Pentru asta, echipa care s-a ocupat de concept a înlocuit tot ce înseamnă planșă de bord și instrumente cu un ecran digital, a înlocuit frânele Brembo cu unele mai ușoare și a înlocuit bateria standard cu una pe litiu, care cântărește doar două kilograme.
La nivel vizual, modificările presupun o suspensie nouă care poate ajusta garda la sol, pneuri slick furnizate tot de BFGoodrich și o vopsea albă White Eter pentru caroserie. oficialii au declarat că nu se vor opri aici cu procesul de reducere a masei totale.
oh la la!!! Si lumea inca mai cumpara porcariile alea anoste de vw