Maybach facelift se lanseaza la Salonul de la Beijing
Binemeritatul facelift pregatit pentru limuzina Maybach va fi prezentat publicului in cadrul Salonului Auto de la Beijing. Modelul va primi o serie de revizuiri estetice si emisii Euro 5.
Dupa ce a impresionat la Geneva cu conceptul F800 Style, Mercedes se pregateste sa dea lovitura si la Salonul Auto de la Beijing, unde vedeta va fi subsidiarul Maybach. Brandul de lux isi va face aparitia cu faceliftul limuzinei sale, programat deja de ceva timp pentru a revitaliza vanzarile slabe.
Modificarile cele mai importante vor avea loc la nivel estetic, fata modelului urmand sa se schimbe dupa inlocuirea grilei, redesenarea blocurilor optice, a capotei motorului si a spoilerului si adaugarea unor lumini LED, pentru functionarea diurna. Acelasi tratament va fi aplicat probabil si in partea posterioara.
Despre interior nu se cunosc inca informatii, insa Maybach ar putea imbogati echiparea limuzinei, cu o serie de materiale noi si exclusiviste. Sub capota nu vor exista modificari importante, motorul urmand sa ramana neschimbat, cu exceptia ratei emisiilor, care va fi ajustata pentru a indeplini normele Euro V, impuse de UE.
via | zercustoms
Ce seamana grila aia cu Daewoo!