Măsura care te poate convinge să-ţi cumperi o maşină electrică: prioritate în intersecţii în faţa maşinilor poluante
Marea Britanie vrea să introducă principiul priorităţii pentru maşini electrice în intersecţii în defavoarea maşinilor diesel sau pe benzină, pentru a promova cumpărarea de vehicule ecologice.
Reducerile de taxe şi impozite sau bonusurile oferite la achiziţie reprezintă până în prezent principalele metode prin care autorităţile au încurajat cumpărarea de maşini electrice. Iată însă că britanicii se gândesc la o soluţie care ar putea fi chiar şi mai încurajatoare în această direcţie, întrucât are rolul de a reduce timpul pierdut în trafic.
Mai exact, Marea Britanie vrea să realizeze aşa-numite Zone de Aer Curat prin care configuraţia drumurilor publice va fi refăcută pentru ca maşinile electrice să aibă o bandă specială cu prioritate în intersecţii. În acest fel, şoferul unei maşini electrice va trece de intersecţie înaintea unui şofer care conduce o maşină diesel sau pe benzină, chiar dacă amândoi vin din aceeaşi direcţie şi merg pe acelaşi traseu.
Prin această măsură, autorităţile speră să impulsioneze vânzările de maşini electrice pentru a putea respecta limitele europene de poluare a aerului.
Noile reguli ar urma să fie introduse cel târziu în 2020 sub forma unui test desfăşurat în 5 oraşe britanice: Birmingham, Southampton, Nottingham, Derby şi Leeds, astfel că de pe listă lipseşte chiar capitala Londra, unul dintre cele mai aglomerate oraşe britanice.
Via Auto Express
o sa functioneze doar temporar ... In orasele din Norvegia (parca) au de ceva vreme acest sitem; chiar si parcarile sunt gratuite pentru masini electrice. Insa s-au vandut atat de multe electrice incat toate avantajele astea au disparut deja.