Mai țineți minte Nissan Silvia? Modelul ar putea renaște în viitorul apropiat
Conform unui oficial al mărcii, Nissan Silvia ar putea renaște în viitorul apropiat. Noul model ar urma să fie un coupe de performanță plasat între Z și viitorul GT-R.
Nissan Silvia ar putea renaște în viitorul apropiat, potrivit unui oficial al mărcii nipone. Celebrul coupe a fost produs între 1965 și 2002. Cele mai multe exemplare Nissan Silvia au fost vândute în Japonia, însă unele generații ale modelului au fost vândute și pe alte piețe, inclusiv în Europa, sub nume diferite.
De exemplu, modelul a fost comercializat în Europa sub numele 200SX din 1988 până în 1999. Ultima generație, produsă până în 2002, a fost disponibilă doar în Japonia, Australia și Noua Zeelandă.
Într-un interviu acordat publicației Top Gear, Ivan Espinosa, vicepreședintele departamentului de strategie de produse la nivel global al mărcii, a precizat că viitorul model va fi un coupe și ar urma să fie amplasat în gamă între modelele Z și GT-R R36. De asemenea, viitorul Nissan Silvia ar urma să primească un motor de peste 400 de cai putere. Nu se știe dacă noul model va fi cu motor termic sau electric.
La final, Espinosa a mai precizat că singura cale prin care Nissan Silvia ar putea fi relansată este doar în cazul în care modelul va fi oferit în mai multe piețe la nivel mondial, în volume mai mari pentru a acoperi investiția. Oficialul nu a precizat dacă viitoarea Silvia ar urma să fie rezultatul unei colaborări cu o altă marcă.
via Top Gear