Limuzina electrică BMW i7 va avea o versiune blindată din 2023
BMW are ambiția de a ne oferi prima limuzină electrică blindată începând cu anul 2023. Modelul va avea la bază versiunea BMW i7 xDrive60.
BMW se gândește la șefii de stat și persoanele publice care vor să se simtă în siguranță și, în același timp, să protejeze mediul înconjurător. Din acest motiv, bavarezii au anunțat o versiune blindată a noului i7, proaspăt dezvăluita limuzină cu zero emisii, soră cu noul Seria 7.
PREȚURI BMW i7 PE PIAȚA DIN ROMÂNIA
Versiunea blindată a lui BMW i7 este așteptată anul viitor cu un nivel de protecție inovativ, unic în segment. Va fi primul vehicul electric cu un astfel de nivel de protecție, după cum susține Oliver Zipse, șeful BMW. Acesta a declarat că va fi o demonstrație a faptului că „siguranța și sustenabilitatea pot merge mână în mână”.
Modelul blindat va avea la bază versiunea de top, adică i7 xDrive60, ceea ce însemană două motoare electrice, un total de 543 de cai putere și un cuplu de 744 Nm. Suficient pentru un sprint de la 0 la 100 de km/h în 4.5 secunde. Autonomia este estimată la 483 de kilometri. Bineînțeles, după adăugarea blindajului, toate aceste performanțe vor fi, probabil, impactate.
BMW are o experiență îndelungată în dezvoltarea unor modele blindate, primele sale experiențe datând încă din anul 1978, atunci când a lansat primul Seria 7 echipat astfel.
În prezent, gama include un BMW X5 cu un nivel de protecție VR6, adică blindaj serios pentru motor și caroserie, geamuri groase de 33 mm, armură pentru podea și un rezervor care se autosigilează în caz de perforare cu gloanțe.
Totodată, noul X5 Protection VR6 poate rezista unei explozii laterale echivalentă cu 15 kilograme de TNT și își protejează pasagerii dacă o grenadă DM51 este detonată sub mașină. Pe lista de opționale, BMW a trecut și un plafon special care poate rezista unui atac din dronă (maximum 200 de grame de explozibil de tip C4).