Limuzina electrică BMW i7, start de la 132.000 de euro în România
BMW anunță că noul i7, pur electric, este disponibil pentru precomandă în România. Limuzina pornește de la 132.447 de euro în România.
Noua generație BMW Seria 7 a debutat la jumătatea lunii aprilie cu un design nou, un interior cu tehnologie din abundență și, pentru prima oară, cu o versiune pur electrică. Denumită i7, aceasta este disponibilă pentru precomandă în România.
5 LUCRURI ESENȚIALE DESPRE NOUL BMW i7
Momentan poate fi comandată numai în versiunea i7 xDrive60. Echipată cu două motoare electrice, aceasta oferă 544 de cai putere și 745 Nm cuplu, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.7 secunde. Din pachet mai face parte și o baterie cu capacitatea de 101.7 kWh.
În aceste condiții, constructorul bavarez de automobile anunță o autonomie de până la 625 de kilometri (WLTP).
La noi în țară, noul BMW i7 pornește de la 132.447 de euro cu TVA inclus. Oferta standard include, printre altele, climatizare pe 4 zone, sistem audio Bowers & Wilkins, acces confort și soft close, trapă panoramică, suspensie activă pneumatică, direcție integrală activă, sistem de asistență Driving Assistance și Parking Assistance Plus.
Noul BMW i7 vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
AUTONOMIE (km/ WLTP) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
BMW i7 i7 xDrive60 |
544 | 625 | 4.7 | 132.447 |
Mercedes-Benz EQS EQS 500 4Matic |
449 | 677 | 4.8 | 127.060 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
via BMW
Scumpă doar în aparenţă. După o analiză aprofundată, The Best Money Can Buy în segmentul limuzinelor de lux.