Lansarea lui Volkswagen Trinity, amânată până în 2030 din cauza problemelor software
Potrivit unor informații apărute în presă, lansarea lui Volkswagen Trinity, programată inițial pentru 2026, a fost amânată până în 2030. Motivul este atribuit unor probleme cu sistemele software dezvoltate de compania Cariad.
Volkswagen Trinity este un viitor model electric, care va reprezenta viitorul etalon al mărcii germane. Prima imagine cu acest model a fost publicată în martie 2021, atunci când a fost confirmat și anul lansării, mai exact, 2026. Viitorul model electric ar fi trebuit să fie construit la o uzină nouă, de peste 2 miliarde de euro.
Acum, însă, au apărut informații în presă că lansarea viitorului model a fost amânată până în 2030. Potrivit publicației Automotive News Europe, care citează o sursă din Germania, șeful Grupului Volkswagen, Oliver Blume, a decis amânarea lansării lui Trinity din cauza unor probleme software.
Furnizorul oficial de sisteme software, Cariad, nu reușește să țină pasul cu cerințele Grupului Volkswagen de a crea sisteme noi pentru viitoarele sale modele electrice. Din această cauză, mai multe lansări ale unor viitoare modele cu zero emisii ale grupului au fost amânate.
Mai mult, se pare că uzina de peste 2 miliarde de euro nu va mai fi construită. Planul inițial era acela de a construi viitorul Trinity la o nouă uzină dedicată viitoarelor modele electrice, în apropiere de vechea fabrică de la Wolfsburg.
Viitorul Volkswagen Trinity va fi bazat pe platforma SSP și va avea o autonomie de 700 de kilometri în regim WLTP. Noul model va dispune și de sisteme de conducere autonomă de nivel 4. Constructorul german nu a oferit nicio declarație oficială cu privire la amânarea lansării lui Trinity.
Am citit titlul de 2-3 ori si tot nu inteleg. Cum adica 2030?!? Pai pana atunci mai ies pe piata 2 cicluri de informaticieni.