Land Rover nu bate pasul pe loc: britanicii vor un Range Rover care să concureze cu Bentley Bentayga
Oficialii Land Rover cred că SUV-ul Range Rover poate să stoarcă și mai mulți bani din conturile clienților, motiv pentru care vor un produs care să rivalizeze cu Bentley Bentayga.
SUV-ul Range Rover nu mai are nevoie de nicio prezentare. Britanicul reușește să scoată banii din conturi extrem de rapid, motiv pentru care oficialii Land Rover sunt de părere că pot duce SUV-ul la un nou nivel.
"Nu cred că Range Rover şi-a atins limita în privinţa preţului. Întrucât Discovery şi Discovery Sport vor avea un accent premium mai pronunţat, devine obligatoriu ca Range Rover să aibă şi mai mult lux. Pe asta ne concentrăm" , a declarat în trecut Gerry McGovern, directorul de design Land Rover.
Iar pe acel nivel se află Bentley Bentayga. Zvonurile cu privire la dezvoltarea unui Range Rover care să concureze direct cu modelul din Crewe au apărut în urmă cu un an, dar acum avem parte de informații noi.
Gerry McGovern spune că există suficient loc în gama constructorului britanic pentru o nouă navă-amiral. În cazul în care aceasta primește undă verde din partea conducerii, prețul cerut de britanici va crește și el destul de mult. În acest moment, vârful de gamă este reprezentat de SVAutobiography cu amptament lung, model care costă 205.200 de euro cu TVA.
Sursele spun că britanicii ar putea lansa un produs nou și nu neapărat un nivel de echipare superior celui amintit mai sus. În același timp, oficialii Land Rover spun că viitorul produs nu trebuie să fie mai mare decât actualul Range Rover. Două modele cu dimensiuni apropiate, dar cu personalități diferite pot face performanță fără să apară canibalismul.
Via | ANE
In cazul acesta va trebui sa vina cu o alta caroserie, nu ca cea actuala nu ca nu e ok. daca ar folosi pe caroseria aceasta cele mai scumpe materiale posibile si cea mai inalta tehnologie si cele mai sofisticate sisteme si,si,si...perceptia potentialului,vizatului client nu s-ar schimba...ar fi doar un up grade sau o alta editie....deci ca sa faci ceva care sa se bata cu bentayga de la egal la egal trebuie sa gandesti ceva nou de la zero la fel ca inginerii de la Bentley...nu sunt fan vw si nici Bentley pe care-l consider ca design hororr.