Lancia va renunţa la modelul Delta până la finele anului

Publicat marţi, 27.05.2014 18:39 de Bogdan Mirică

Lancia va renunţa treptat la aproape toate modelele din gamă, rezumându-se la comercializarea unui singur model: Ypsilon. Primul pe lista „concedierilor” este modelul compact delta, care va spune adio pieţei la finele acestui an.

Planurile de restructurare gândite de Sergio Marchionne pentru Grupul Fiat anunţă un viitor sumbru pentru brandul Lancia. Potrivit oficialului italian, în următorii doi ani, gama Lancia va mai include un singur model: mini-ul Ypsilon. Treptat, toate celelalte modele vor fi eliminate.

Se pare însă că italienii grăbesc acest proces de decantare, pregătind deja pensionarea unor modele importante. Primul pe listă este actualul Delta, pregătit să debarce din corabia italiană la finalul acestui an. Decizia a venit după ce oficialii au realizat că rezultatele comerciale europene Lancia au scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012.

De asemenea, fără o generaţie nouă pentru Delta, previziunile continuă să fie sumbre. Surse din interiorul companiei susţin că după ce Delta va spune adio pieţei, el va fi urmat în 2015 şi de Voyager.

Tot anul viitor, Grupul Fiat va mai da o şansă modelului Ypsilon, care va primi un facelift. Ultimele previziuni ale grupului italian anunţă 80.000 de maşini Lancia şi Chrysler vândute în Europa până în 2018. Este o ţintă deloc ambiţioasă, având în vedere că anul trecut doar Lancia a vândut 75.000 de unităţi.

Marchionne priveşte însă cu scepticism evoluţia celor două branduri în Europa, după ce un obiectiv mai vechi a eşuat anul acesta: 300.000 de exemplare vândute în 2014.

  • HECTOR, marţi, 27.05.2014 18:54

    urmatorul model va fi...thema desi mie personal....imi place chiar daca e...resuscitarea unui 300c.acolo...iar ,motorizari mari pe benzina.deci ,zici ca vor neparat falimentul.

  • VW, marţi, 27.05.2014 19:05

    Ce bine! Se mai duce o marca! Eu zic sa ne luam toti masini cu cerculete, de care au si rafinatii rromi! Pacat de Lancia!

  • Flo, marţi, 27.05.2014 19:11

    Pacat:( chiar imi place Delta

  • eu, marţi, 27.05.2014 20:21

    Din pacate Delta nu mai era Delta Era doar un Bravo mai putuluit... Pacat de Lancia! UN brand cu o istorie magnifica a fost pusa pe butuci...

  • Suleyman Cunoscatorul, marţi, 27.05.2014 20:23

    O pierdere importanta. Era o masina ce iesea in evidenta fata de restul masinilor banale de pe strada, era mai frumoasa ca Giulietta care este lansata recent si avea niste motorizari performante. Cu Epsilon nu stiu ce succes vor avea, ma indoiesc. Era cea mai frumoasa masina de la Lancia acest model. Deci si la Thema 3.0diesel vor renunta sau poate au renuntat (nu sunt la curent cu situatia lor). Oricum daca este sa ne raportam la nivelul nostru nu este nici o pierdere. Deoarece in maxim 2 ani nu o sa ne permitem nici macar o motorizare de 1.400. Sa platesti la aproape 30 ani peste 2.000lei asigurarea la un Logan mi se pare imens. Eu care ma feream de impozit de 800lei la 2.500 si ziceam ca este mult. Si din anul asta RCA-ul va mai creste cu 10-20% deoarece guvernul infiinteaza o noua organizatie care vor evalua pagubele si va fi platita tot din buzunarul nostru.

  • LUCCI, marţi, 27.05.2014 20:58

    Cea mai originala masina din Europa, dpdv al designului.Pacat...deja Saab-ul parca mai ia cu el cateva legende....Lasa ca vin chinezii cu marci inventate in 2002-2004.

  • Rik, marţi, 27.05.2014 21:01

    Nu poti sa vinzi modele Chrysler sub emblema Lancia. Ce are din spiritul Lancia un muscle car american(Thema), ce are din spiritul Lancia un sedan ieftin, urat si mediocru american(Flavia) Concernul Fiat are ghinionul de a concentra numai marci cu foarte multa personalitate si istorie, marci pe care nu le poti trata asa cum tratezi VW sau Skoda, findca nu pot avea aceiasi clienti pe care Skoda, VW, Dacia, Toyota, Kia ii au.

  • Andy, marţi, 27.05.2014 22:08

    Pacat...sper ca nu urmeaza si Alfa... @Suleyman Da, e jenant ca intr-o tara UE ca nici macar un Logan sa nu fie ceva accesibil pentru 60-70% din populatie. Insa adevarul e ca situatia economica actuala e data de ce s-a intamplat in ultimii 25 de ani sau de ce nu s-a intamplat mai precis. Romania e doar o piata de desfaceri si romanii suntem o natie de vanzatori care muncim cu salariul minim pe cartea de munca sau chiar fara carte de munca. Nu producem nimic...ca deh, asa a fost clasa noastra politica de "capabila", comparand cu ce au facut fostii parteneri din Pactul de la Varsovia.

  • inexorabil, marţi, 27.05.2014 22:34

    Dureros, într-adevăr. Totuşi, numai prima generaţie Delta --- cea legendară, care s-a acoperit de slavă perenă şi care a impus o idee valorică foarte exigentă în raliul mondial --- mi s-a părut superlativă la toate capitolele, inclusiv la cel estetic. Însă, în mod bizar, începând cu a doua serie, totul a ajuns imediat "pe minus" : motoarele, aspectul şi chiar...motorsportul. Aşadar, moartea clinică (sau prologul dezastrului) a durat vreo 20 de ani. De acum înainte, FCA se va concentra pe un Chrysler Group euro-reconceptualizat, flancat de bine cotatele pe piaţă Ferrari şi Maserati (desigur, acestea două din urmă vizându-i pe răsfăţaţii sorţii, care au maţul gros şi obrazul subţire). Restul va figura în arealul "şi altele". La drept vorbind, portdrapelul expresiei manageriale a noului conglomerat va deveni...Jeep. Adică brandul care este confundat deseori, în mod impropriu, cu noţiunea generală de SUV. Iar FCA se va strădui să scoată nişte..."jeepane" cât mai fidel proiectate după hatârul (esenţial d.p.d.v. economic) purtătorului-standard de tupeu metropolitan, menit să repurteze "succesuri" facile, rapide şi babane.

  • @ Andy, marţi, 27.05.2014 22:37

    Asa cum a spus un analist auto englez pe Bloomberg TV, fanii Alfa Romeo trebuie sa-i multumeasca lui Ferdinand Piech pentru ca marca lor favorita inca mai face parte din planurile lui Sergio Marchionne . Daca Ferdinand Piech nu-si arata interesul pentru Alfa Romeo, Marchionne ar fi facut cu Alfa Romeo acelasi lucru care il face cu Lancia , cifrele de vanzari Alfa Romeo fiind chiar mai slabe decat cele Lancia ( in acest an vanzarile vor fi de maxim 60,000 de unitati ) . Datorita interesului german pentru Alfa Romeo, opinia publica din Italia cat si fanii Alfa Romeo i-au fortat mana lui Marchionne sa mai incerce inca odata resuscitarea Alfa Romeo sub egida FCA .

  • loco, miercuri, 28.05.2014 08:26

    La ce modele oribile au avut in oferta in ultimii ani anuntul asta e ceva firesc! Ma gandesc ca rar intalnesti urate precum Musa, Phedra, Ypsilon. Singura care spala fata era aceasta Lancia insa era/este genul de masina care fie place fie displace ! Mie personal nu mi-a placut noua grila Lancia absolut deloc, o gasesc prea inalta ...prea nu stiu cum, prin urmare la Delta eu aplic zicala: esti frumoasa dar sa nu te intorci cu fata!

  • eee, miercuri, 28.05.2014 09:33

    in clasa compacta nu cred sa mai existe un model care sa sara in ochi in trafic la fel ca delta, cu exceptia alfa romeo giulieta. restul masinilor pur si simplu arata prea asemanator, astea 2 insa chiar arata de parca cineva a vrut sa cumpere ACEA masina, nu orice compacta.

  • mishazaitev, miercuri, 28.05.2014 10:21

    Ingerii Henri Tovonen, Sergio Cresto, Lars-Erik Torph si Bertil-Rune Rehnfeldt, privesc spre pamant de-acolo, de sus, din Raiul Pilotilor si ... plang!

  • Andy, miercuri, 28.05.2014 10:58

    @ Honda Civic (atat vechea cat si noua genetatie) sare in ochi mai mult decat Delta pe strada dpdv al design-ului.

  • Andy, miercuri, 28.05.2014 11:35

    Raspunsul legat de Civic era pentru eee Vad ca 3 tolomaci au dat unlike si nu vad de ce...in fine, nu te pui cu p0rstii :-)

  • eee, miercuri, 28.05.2014 11:55

    @Andy, da, ai dreptate, am uitat de civic

  • Andrei, miercuri, 28.05.2014 18:42

    In Romania o singura masina Lancia am vazut...Ypsilon daca imi aduc bine aminte,ce mai comentam aici ca la noi in estul europei nu se cumpara Lancia, in Italia daca verifici trei stradute imposibil sa nu gasesti o astfel de masina....mai vezi si prin Austria,Germania...dar aici la noi is rare de tot...eu nu cred ca da faliment Lancia,doar ca fabrica un numar redus de masini,cred eu ca italienii o sa cumpere in continuare de la Lancia,spre exemplu mi se par mult mai deosebite Lancia decat unele modele Peugeot,Citroen s.a.m.d ....toti plangeti Lancia,dar nu cred ca vreunul dintre voi ar cumpara o Lancia noua.

  • mishazaitev, joi, 29.05.2014 11:28

    @Andrei Daca in Italia vezi o Lancia la 3 stradute, in conditiile in care acolo una din trei masini e FIAT, este mai mult decat firesc ca in Romania sa le vezi foarte rara. Ai dreptate, putini ar cumpara o Lancia noua. Insa de ce oare? In primul rand pentru ca este un Bravo cosmetizat si in al doilea rand pentru ca marcii asteie, de cativa ani buni i se canta prohodul! De ce ar cumpara cineva un brand despre care stie ca nu va mai exista, exceptand situatia in care vrea sa o lase mostenire la copii si s-o transforme aia in masina de epoca?

  • Andrei, joi, 29.05.2014 12:52

    @ mishazaitev Lancia este cam in aceeasi postura ca si BlackBerry acum, eu totusi cred ca nu o sa dispara nici masinile Lancia si nici telefoanele canadienilor...probabil cei care nu vor sa se preteze la cerintele clienteleicelor multi,risca mult,insa mie chiar imi plac brandurile astea doua si cred ca doar o sa isi reduca afacerile nicidecum sa dispara...exista solutii

  • mishazaitev, joi, 29.05.2014 13:22

    Sigur ca exista solutii, Andrei. Insa atunci cand, asa cum bine spunea mai sus cineva, sub acelasi acoperis exista atatea marci de traditie, e tare greu sa le promovezi pe toate si mai ales sa le personalizezi pe toate!

  • LEE, joi, 29.05.2014 19:26

    va dati seama ce va fi, daca marca s-ar vinde altcuiva ? cineva din Asia, poate Europa............... sa vina primul cumparator pentru marca si o sa vedeti cum sergio baga bani in ea. de ce nu face un fel de gama DS de la Citroen ?

  • iulian, vineri, 30.05.2014 10:10

    Delta era cea mai frumoasa compacta de pe piata din momentul in care a aparut si pana in prezent. Era imposibil sa nu-ti sara in ochi pe strada datorita culorilor, jantelor, farurilor, stopurilor. Totul era superb pe masina aia. Avea la nivelul anului 2008 leduri de zi si tot spatele cu led in standard (pozitie, frana, semnalizare) asta ca sa nu mai vorbim ca Thesis-ul avea spate led din 2002 cand Mercedes inca mai infileta becuri incandescente pe spatele S-class-ului de 70 de mii de euro. Delta nu avea nici un motor aspirat, toate fiind turbo. Motorizari: 1.4 turbo benzina 120 sau 150 cai, 1.8 turbo 200 cai 320 Nm@1400 rpm, 1.6 diesel 105 sau 120 CP, 1.9 biturbo diesel 189 cai. 2.0 diesel 170 CP. Comparati dotarile si motorizarile astea cu orice hatchback actual (fara GTI-uri, RS-uri sau FR-uri) si vedeti pe unde sunt actualele modele. Am avut Lancia si sper sa imi permit sa imi iau un Thesis in viitor ca a doua masina, strict de placere si plimbare, pentru felul unic si elegant in care arata. Nu stiu vreo alta masina in momentul de fata care sa arate atat de elegant si cochet. Pacat de Lancia dar daca nu se vinde, mai bine sa se restranga atat cat e sustenabila.

  • mishazaitev, vineri, 30.05.2014 11:17

    @iulian Felicitari! Esti un om care isi urmeaza visul iar vorba aia conform careia "Good things come to those who wait", ti le va confirma!

  • inexorabil, sâmbătă, 31.05.2014 13:15

    Subscriu şi eu, Misha: nu încape nicio îndoială că Iulian este o "rara avis" în zilele noastre, adică face parte cu brio din acel pâlc de pasionaţi care mai pâlpâie pe faţa pustiitului pământ...Dacă aţi şti de câte ori nu m-a ispitit gândul "prohibitiv" de a rupe pe vecie conectivitatea cu surogatul numit Opel Motors (fiindcă, oricum, adevăratul GM s-a dus pe plută de mult, trecând în nemurire) şi de a adera la cauza...Lanciei (chiar dacă nici ea nu pare să mai perpetueze...). Apropo, mă simt jenat faţă de Iulian, deoarece am idealizat doar prima generaţie de Delta, iar pe următoarele le-am combătut. Am făcut-o din mâhnire şi revoltă (ceea ce mă tot încearcă de 20 de ani încoace), neînţelegând de ce s-a "evaporat" din peisaj, prematur, acea forţă dezlănţuită a naturii...mecanice (Delta Integrale HF-versiuni), care a dat tonul muzicii în WRC şi care ţinea capul de afiş al reveriilor mele din copilărie. Eroul meu era Miki Biasion, împărtăşit de două surse excepţionale: "Almanah Auto" şi revista "Autoturism" (o tempora! devin nostalgic). Adevărul este că Lancia se "insinuase" în inima mea înaintea lui Buick! Şi cum să n-o facă acest monument de tehnologie (mereu proaspătă) al industriei italiene, care a introdus V6 în istoria automobilului şi a combinat turbocharged cu supercharged în aşa manieră, încât chiar şi astăzi l-ar pune la respect pe fiorosul Veyron (cu siguranţă la capitolul 0-100 km/h). Prin urmare, îi cer scuze lui Iulian. În fond, el are dreptate cu carul: indiferent de generaţie, Delta se bucură de acel har estetic aparte, pentru că este "condamnată" din faşă să-ţi sară imediat în ochi pe stradă, din toată această avalanşă sufocantă şi parcă interminabilă de platitudini pe roţi.

  • inexorabil, sâmbătă, 31.05.2014 15:42

    A, să nu uit: referitor la Lancia, vreau să vă mărturisesc două întâmplări personale, reale şi recente. Dumnezeu mi-e martor că nu mint cu nimic. Să le iau pe rând. Prima fază. La ultima mea vizită la Autovit, deşi m-am învârtit fără chef printre atâtea trotinete fade (unele şi hâde), la un moment dat m-a luat prin surprindere, adică pe neaşteptate, prezenţa unei Delte negre de prin 2008, care mi-a captat toată atenţia şi mi-a risipit unda de amărăciune şi regret cu care era cât pe ce să părăsesc târgul. Prima concluzie pe care am emis-o, după ce am cercetat maşina minuţios şi îndeaproape, a fost că forma de ansamblu iese categoric din paradigma cotidiană (cel puţin bordul m-a încântat literalmente!). Mi-am adus aminte instantaneu de acele concepte fabuloase, frapante, realmente futuristice, pe care Lancia le-a lansat în anii săi mitici ('70-'80), într-o perioadă în care alte mărci --- astăzi cu pretenţii calitative --- ori nu existau, ori lâncezeau în dulcea mediocritate. Sincer vă spun: dacă preţul de vânzare ar fi fost mai accesibil, adică dacă ar fi tins către o cotă amărăşteană, atunci mi-aş fi permis cutezanţa revelatorie a lui "Ce-ar fi dacă...". A doua fază. În toamna trecută, o idee a lipsit să-l sun pe autorul unui anunţ legat de Thesis. Această splendoare arhitectonică m-a convins şi, totodată, m-a atras în urma constatării că se baza pe o platformă 100 % de Lancia, având în vedere că, din fire, eu mă declar un adept fanatic şi sensibil al autenticităţii...N-a contat pentru mine ipostaza nefastă de limuzină Diesel...şi doar ştiţi cât blamez de obicei această sintagmă eterogenă, forţată. Nu m-a interesat nici faptul cert că taxa de mediu m-ar fi cocoşat pentru un motor de 2,4 L. Când mi se pune pata pe o treabă, apăi numai luciditatea nu mă stăpâneşte. Însă, spre deosebire de primul caz, aici am ezitat (ca şi faţă de Olds Alero). Culmea, aş fi putut să fac rost de 5000 €, dar o putere vrăjmaşă din eter m-a obstrucţionat...şi nu este "indefinibilă", căci eu cunosc perfect ce anume, astfel că trebuie să mă dezbar, odată pentru totdeauna, de meteahna teribilă, tipic valahă, de a sanctifica impactul percepţiei publice asupra imaginii ego-ului: "Da' ce-or să zică rudele, prietenii, colegii, vecinii şi experţii?". Se cuvine să reuşesc absolut singur (nici măcar cu ajutor de Sus, fiind o chestiune de pur reglaj al voinţei proprii) în această întreprindere fatidic de grea, dar imperios necesară! Sper să apară şi vremea în care să nu-mi mai cenzurez drastic preferinţele şi opţiunile de teama epitetiadei semenilor mei, oricât le-aş părea de "ciudat", "perdant", "deviant", "extremist" etc. Şi mai ales sper să strivesc, ca un tanc sub şenile, cel mai perfid obstacol al afirmării plenitudinale a personalităţii umane, pe care se întemeiează Noul Turn Babel (globalizarea), recte răul omni-hegemonic, de data asta de natură impersonală: "political correctness".

  • inexorabil, sâmbătă, 31.05.2014 17:04

    Că tot veni vorba: de fapt, unde şi de la cine îţi însuşeşti, volens-nolens, primele "lecţii" de "corectitudine politică" ? Păi...în propria-ţi familie, de la cei cu care împărtăşeşti acelaşi sânge sau acelaşi destin. Să vă dau un exemplu concret şi concludent. Cum precizasem mai sus, am avut două variante de cumpărare: Oldsmobile Alero şi Lancia Thesis. Când le-am adus în discuţia familiei, toţi au luat...foc (am sperat ca măcar tovarăşa de viaţă să mă înţeleagă, dar aş! ţi-ai găsit), aşa că m-au apostrofat în cor: "Ce rahaturi sunt astea?! N-am mai văzut aşa ceva până acum şi nici nu le vezi pe străzile noastre. Nu observi ce oribil arată?! Nu realizezi ce motoare imense au?! 2,2 şi 2,4 litri?!? Ai de irosit atâta bănet pe consum şi pe impozit? N-ai nici de unele, dar te gândeşti să toci milioane pe mofturi stupide şi încă la vârsta ta! Până la urmă, ia-ţi ceva util şi convenabil (n.m. : pentru toată lumea din jur, evident), nu ce crezi tu că ar fi frumos...O să ai mare scandal cu noi dacă vei comite tâmpenia asta fără margini"...Na! Ce poţi să mai zici? Cum să protestezi? Cum să te impui?? Ei sunt mai mulţi ("poporul"), tu singur cuc (sau eventual cu "prostia" ta). Acum vă daţi seama de condiţia dramatică a iubitorului statornic de MAŞINI în rromanika? Credeţi că ar fi putut fi rezonabil vreunul de-al casei, încât să propună o soluţie simplă, de compromis şi fără bătăi de cap pentru nimeni, precum "Las' că ne înhămăm toţi la aceleaşi sacrificii, ne ajustăm toţi capriciile proprii (n.m. : nu numai eu) şi aşa poate vom descoperi adevărata valoare şi adevărata plăcere de a călători cu una dintre acele două maşini deosebite. Poate ne va releva şi ne va revela vreo experienţă unică, memorabilă, care să înăbuşe monotonia de zi cu zi, mai ştii?!". Desigur, eu aberez acum la modul idealisto-utopic. Oare am uitat atât de repede în ce ţară sălăşluiesc ?!?!