Lamborghini Temerario intră în Poliția italiană. Supercarul de 920 CP, utilizat pentru transport de organe
Lamborghini a prezentat noul Temerario Polizia, modelul creat special pentru Poliția de Stat din Italia, ce va fi utilizat în situațiile de urgență în care fiecare secundă contează.
Este vorba despre transportul de organe și al altor materiale medicale esențiale în situații de urgență. De când Lamborghini și Poliția de Stat din Italia au lansat această inițiativă, în 2004, cu ajutorul unui Gallardo, peste 200 de organe au fost transportate cu succes. Acțiunea a contribuit la salvarea a numeroase vieți și va continua și în viitor.
Lamborghini a oferit puține informații despre mașină, însă putem observa o grafică exterioară în culorile albastru și alb, precum și inscripții „Polizia” pe portiere. Temerario dispune și de o rampă luminoasă montată pe plafon, alături de elemente grafice în cele 3 culori ale drapelului Italiei.
Un scurt videoclip publicat de Poliția de Stat din Italia dezvăluie un interior care pare să fie identic cu cel al modelului de serie, cu tapițerie din piele în nuanțe de negru și maro. Totuși, nu ar fi surprinzător ca mașina să primească echipamente suplimentare, precum sisteme de comunicații, înainte de intrarea în serviciu.

Propulsia este asigurată de un sistem plug-in hybrid format dintr-un motor V8 de 4.0 litri cu două turbocompresoare, 3 motoare electrice, o transmisie automată cu dublu ambreiaj și 8 trepte și o baterie de 3.8 kWh. Puterea totală ajunge la 920 CP, în timp ce cuplul maxim este de 730 Nm.
Datorită acestor valori, Lamborghini Temerario Polizia poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 2.7 secunde, iar viteza maximă este de 343 km/h.
Revenind la parteneriatul dintre cele două instituții, Poliția de Stat din Italia a folosit de-a lungul anilor 6 modele Lamborghini, printre care Gallardo LP 560-4, Huracán și Urus Performante.
Pe lângă transportul organelor care pot salva vieți, automobilele Lamborghini ale poliției au participat la peste 1.500 de evenimente dedicate educației rutiere, contribuind la promovarea unui stil de condus responsabil și sigur.
via Lamborghini




