Lamborghini Sesto Elemento intră în producţie în 2011
Primul Lamborghini Sesto Elemento este de vânzare, iar dealerul care a reuşit să obţină acest model a declarat că producătorul italian va introduce noul supercar în producţia de serie.
Potrivit olandezilor de la Autointernationaal, conceptul Sesto Elemento de la Lamborghini va intra în producţia de serie. Primul exemplar al modelului va fi comercializat de un dealer german, Auto Salon Singen, care este responsabil de confirmarea intrării în producţie a lui Sesto Elemento. Nu este clar dacă Lamborghini va păstra numele de la concept pentru versiunea de serie, dar e foarte posibil ca acest lucru să se întâmple.
Cei de la Auto Salon Singen au pus un preţ de 2.261.900 de euro pentru primul exemplar Lamborghini Sesto Elemento. Dacă vi se pare mult, vă spunem că preţul este fără taxe, iar olandezii sunt cunoscuţi pentru taxele mari pe care le aplică la achiziţia unui automobil nou, iar preţul este criteriul definitoriu al taxei de înmatriculare olandeze. Dealerul de automobile exotice din Germania a dezvăluit faptul că Lamborghini va anunţa intrarea în producţie a lui Sesto Elemento abia în luna ianuarie a lui 2011.
Lamborghini Sesto Elemento este echipat cu un motor V10 de 570 CP şi are o masă de numai 999 kilograme. Potrivit companiei italiene, acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 2.5 secunde. Unele zvonuri sugerează că masa de 999 kilograme este o estimare conservatoare, modelul fiind mai uşor în realitate. Motivul din spatele acestei afirmaţii este utilizarea extensivă a fibrei de carbon pentru construcţia modelului. Graţie acestor factori, viteza maximă a modelului este de 350 km/h, iar raportul cai putere pe kilograme este de 1 la 1.75. Din păcate, Sesto Elemento nu poate fi condus pe drumurile publice.
Via | Autointernationaal.nl
... si eu care credeam doar pretul sperie