Lamborghini: "Încă ne mai gândim la o versiune de serie a lui Estoque"

Publicat miercuri, 25.04.2012 12:07 de Sebastian Toma

După prezentarea lui Urus, al doilea SUV realizat de Lamborghini, oficialii constructorului italian au anunţat că versiunea de serie a lui Estoque este luată în considerare.

Lamborghini Estoque ar putea deveni o realitate, anunţă AutoWeek. După prezentarea lui Lamborghini Urus, conceptul unui SUV de performanţă dezvoltat de constructorul italian, oficialii mărcii au declarat că Estoque este în continuare luat în considerare pentru producţie. Declaraţia vine chiar de la Stefan Winkelmann, şeful Lamborghini, care a evaluat mai multe opţiuni pentru al patrulea model din gama mărcii din Sant'Agata.

"Estoque a fost suspendat din cauza mai multor motive, printre care se numără şi lipsa unei platforme potrivite. N-am renunţat complet la ideea unei berline, dar găsim mai mult potenţial într-un SUV care oferă abilităţile clasice ale mărcii Lamborghini", a declarat Stefan Winkelmann, şeful Lamborghini.

Lamborghini Estoque a debutat în versiunea concept la Salonul Auto de la Paris din 2008. La fel ca Urus, Estoque oferea patru locuri confortabile, spaţiu suficient pentru bagajele acestora şi o serie de elemente menite utilizării zilnice. La finele lunii septembrie 2008, unele zvonuri anunţau un model Lamborghini numit Urus, creaţia respectivă fiind o berlină, ca apoi să fie folosit numele Urus pentru un SUV, iar berlina Estoque să fie amânată pe termen nedefinit.

Via | Autoweek

  • ian, miercuri, 25.04.2012 12:44

    ...degeaba...nu ma impresioneaza daca nu fac dube...(designu totusi e...reusit)_tre recunoscut

  • Adi, miercuri, 25.04.2012 20:24
    Sa nu se mai gandeasca...sa produca o data ca e cerere mare !

    Panamera se vinde in prostie...nu vad de ce Lamborghini nu ar avea acelasi succes....poate chiar mai mare.

  • SABRE, miercuri, 25.04.2012 23:44

    arata absolut magnific... ce duel - porsche panamera , aston rapide , lambo estoque , quatroporte ... ar trebui sa scoata actes model mai degraba decat suv-ul